6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportIoan Ghişe a depus PLÂNGERI PENALE împotriva lui Traian Băsescu şi a...

Ioan Ghişe a depus PLÂNGERI PENALE împotriva lui Traian Băsescu şi a şase judecători ai CCR

Chestorul liberal al Senatului, Ioan Ghişe, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că a depus, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), plângeri penale împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a şase dintre judecătorii Curţii Constituţionale, scrie Agerpres.

În plângerea îndreptată împotriva lui Traian Băsescu, ce a fost înaintată, în cursul zilei de miercuri, procurorului general, senatorul PNL explică faptul că preşedintele poate fi acuzat de uzurpare de calităţi oficiale şi de propagandă în favoarea statului totalitar.

”Fapta numitului Traian Băsescu de a îndeplini ilegal funcţia de preşedinte al României, prin încălcarea art. 1 din Hotărârea nr.33 a Parlamentului, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale. Băsescu a ocupat sediul Administraţiei Prezidenţiale ştiind că la data de 28 august era şi este şi în prezent în situaţia de suspendat din funcţia de preşedinte”, se arată în plângere.

De asemenea, senatorul liberal susţine în plângerea penală faptul că Traian Băsescu ”a încălcat voinţa poporului, consemnată în rezultatele constatate de BEC şi confirmate de CCR prin pct. 2 al Dispozitivului Hotărârii nr. 6 a Curţii”, fapta încadrându-se ca ”întreprindere de acţiuni pentru schimbarea, prin acţiuni ilegale, a caracterului suveran al poporului”.

Ghişe a subliniat că procurorul general are obligaţia de a analiza plângerea penală îndreptată împotriva lui Traian Băsescu, întrucât acesta are ”calitate de suspendat”.

”Traian Băsescu, începând cu 6 iulie, a fost suspendat. Dacă referendumul nu a îndeplinit condiţiile legale de valabilitate, cum spune CCR, înseamnă că referendumul nu are rezultat, adică Traian Băsescu este suspendat, astfel că procurorul general este obligat, conf. art 131 alin 1 din Constituţie, să acţioneze pentru apărarea ordinii de drept din România. Procurorul general trebuie să îl invite la Parchet pe numitul Traian Băsescu”, a spus acesta.

În ceea ce priveşte plângerea penală îndreptată împotriva judecătorilor Curţii – Augustin Zegrean, Aspazia Cojocaru, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Motoc şi Puskas Valentin Zoltan – Ioan Ghişe susţine că aceştia pot fi acuzaţi de ”cumul de infracţiuni şi anume comunicarea de informaţii false, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi uzurparea de calităţi oficiale”.

Ghişe a explicat că, în opinia sa, cei şase judecători ai Curţii au schimbat ordinea de drept şi ordinea constituţională din România prin anularea prevederilor pct. 1 al dispozitivului Hotărârii nr. 6 a CCR prin care s-a constatat valabilitatea referendumului şi au anulat confirmarea rezultatelor scrutinului.

Senatorul PNL a reiterat ideea potrivit căreia Parlamentul este cel în măsură să stabilească procedura de urmat pentru finalizarea referendumului pentru că Hotărârea Curţii nu este opozabilă Parlamentului şi nu are caracter executoriu.

”Hotărârea nr. 6 a CCR nu este opozabilă Parlamentului deoarece prevederile constituţionale spun că doar deciziile CCR sunt obligatorii şi general valabile, inclusiv pentru Parlament. Hotărârile CCR în materie de referendum sunt hotărâri în constatare, adică acte care constată situaţii de drept sau de fapt. (…) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului suveran. Parlamentul este obligat să ia act de rezultatele prezentate de BEC”, a mai spus acesta.

Ioan Ghişe s-a referit şi la faptul că Parlamentul României ”deocamdată nu a făcut nimic, doar a asistat” şi a lansat un apel către colegii săi parlamentari în care le-a reamintit că au obligaţia de a respecta voinţa poporului.

”În opinia mea, situaţia este deosebit de gravă. Atrag atenţia colegilor parlamentari că noi, parlamentarii, suntem în serviciul poporului şi avem obligaţia de a pune în aplicare ceea ce poporul a decis prin votul la referendum”, a precizat senatorul liberal.

Întrebat dacă s-a consultat înainte de a depune plângerile penale cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, sau cu cel al PSD, Victor Ponta, Ioan Ghişe a arătat că a discutat cu liderul liberal, dată fiind calitatea sa de membru al PNL, însă, nu a dorit să facă precizări suplimentare pe acest subiect.

În ceea ce priveşte faptul că membrii PNL nu şi-au manifestat dorinţa de a-l susţine în demersul său, Ghişe a afirmat că ”dificultatea de înţelegere pentru mulţi oameni pleacă de la faptul că nu sesizează conflictul dintre articolele din legea referendumului.

”Noi înţelegem lucrurile în acest fel. Faptul că alţii nu au scris şi nu au semnat nimic trebuie să îi întrebaţi pe ei. Situaţia este complexă prin faptul că se coroborează multiple acte legislative, inclusiv internaţionale. (…) Domnii preşedinţi de partide din USL au spus, înainte ca judecătorii Curţii să se pronunţe, că vor respecta decizia CCR pentru că ei nu şi-au imaginat că tocmai Curtea va da o hotărâre care schimbă ordinea de drept din România”, a mai spus acesta.

Plângerile penale au fost semnate de senatorul PNL Ioan Ghişe şi de juristul Ion Chichină.

Cele mai citite

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă