Comisia de la Veneţia a avizat favorabil, dar cu recomandări, proiectul de lrevizuire a Constituţiei, iniţiat de USL, a declarat vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru (PSD), pentru Agerpres.
„La finalul şedinţei, prin votul comisiei, proiectul de opinie a fost aprobat, iar luni sau marţi va fi făcut public. Autorităţile române apreciază caracterul echilibrat al avizului şi faptul că acesta a avut în vedere evoluţiile recente din România, atât dezbaterile publice pe proiectul de revizuire, cât şi poziţia Curţii Constituţionale exprimată în 17 februarie şi cea din Consiliul Legislativ, din urmă cu câteva luni“, a afirmat Chelaru.
Parlamentarul, care este şi vicepreşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei, a apreciat că cele mai multe dintre observaţiile Comisiei de la Veneţia sunt pertinente şi binevenite.
„Cred că decizia Comisiei de la Veneţia va declanşa un proces de reevaluare a proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei. M-am angajat în faţa comisiei, în numele statului român, că suntem pe deplin angajaţi să participăm la o dezbatere aprofundată şi favorabilă includerii sugestiilor din aviz. Am spus că un număr de texte constituţionale urmează să fie modificate, însă ele nu schimbă în esenţă concepţiile de bază ale instituţiilor fundamentale ale statului. Forma de guvernare şi cele mai importante competenţe ale instituţiilor rămân aceleaşi“, a subliniat vicepreşedintele Senatului.
Cât despre criticile potrivit cărora după iulie 2013 nu au mai fost discuţii transparente şi cuprinzătoare asupra proiectului de revizuire, Chelaru a menţionat că a explicat Comisiei de la Veneţia că la dezbateri au participat, până în luna februarie, asociaţii profesionale de jurişti. „Este adevărat că CSM, trecând printr-o schimbare de conducere, a venit un pic mai târziu, dar vor rămâne în continuare. La fel şi societatea civilă va rămâne în dezbateri şi orice sugestie importantă care poate ajuta acest proiect va fi avută în vedere“, a declarat senatorul PSD.
Ioan Chelaru a mai arătat că foaia de parcurs propusă iniţial privind revizuirea Constituţiei va fi de mai lungă durată, dar va permite o reevaluare a textelor şi o analiză mai ales a celor disputate şi discutate.
„Nu putem previziona o dată a referendumului, mai ales că sunt forţe politice care după ce au participat la lucrările comisiei, în ultimele zile ale comisiei au făcut spectacol şi au plecat. Cred că putem discuta de un referendum pe Constituţie în 2015“, a declarat Chelaru.
În plenul celei de-a 98-a sesiuni plenare a Comisiei de la Veneţia, care a avut loc pe parcursul zilei de vineri, raportul pentru România a fost prezentat de Sergio Bartolle, reprezentant al Italiei. Ceilalţi şase membri care au lucrat la raportul pentru România sunt din Franţa, Irlanda, Elveţia, Polonia, Bulgaria şi Finlanda, toţi profesori universitari cu experienţă în drept constituţional şi foşti demnitari ai statelor respective.
Trebuie menţionat că proiectul USL de revizuire a Constituţiei a fost practic desfiinţat de judecătorii Curţii Constituţionale, care au propus spre eliminare, modificare sau reanalizare peste 80 de articole din proiect.