Preşedintele României spune că aducerea lui Hayssam în ţară ar fi „un catalizator“ pentru o nouă suspendare, fiindcă „sunt prea mulţi cei îngrijoraţi“, inclusiv Victor Ponta. „Şi el are nişte schelete în dulap“, avertizează Traian Băsescu, „fiindcă, pe vremea în care prospera Omar Hayssam, el era şeful Corpului de Control al premierului Năstase.
Avea în atribuţii inclusiv verificarea privatizărilor“. Preşedintele o laudă din nou pe Elena Udrea, dar crede că mai pregătită pentru o eventuală cursă prezidenţială ar fi Monica Macovei, adăugându-i, însă, imediat şi pe Emil Boc şi succesorul acestuia la guvernare, Mihai Răzvan Ungureanu. Pe de altă parte, Traian Băsescu îl îndeamnă pe Victor Ponta la „precauţie“ în privatizarea CFR Marfă, precizând că ar exista „nişte interese“ ca firma lui Gruia Stoica să preia această companie strategică. La solicitarea premierului de a trece contractul de privatizare al CFR Marfă prin CSAT, Traian Băsescu răspunde întrebând „de ce tandemul Fenechiu-Ponta are nevoie de o acoperire?“ şi de ce cei doi „acceptă să acopere prin hotărâre de guvern responsabilitatea comisiei de licitaţie a privatizării CFR Marfă“.
– Victor Ponta a declarat că doar după ce se va pronunţa CSAT se va definitiva contractul de privatizare al CFR Marfă. Există motive ca premierului să-i fie frică să gireze acest contract?
T.B.: De ce să-i fie frică? Am văzut că a lăudat foarte mult atât activitatea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, cât şi modul în care a decurs privatizarea, deci premierul ştie foarte bine că este vorba despre o privatizare de succes. Eu cred însă că lucrurile trebuie privite cu prudenţă: nu doar în ceea ce priveşte încheierea formalităţilor pentru semnarea contractului, cât mai ales în ceea ce priveşte viitorul CFR Marfă. Sunt două lucruri esenţiale: în primul rând, să se găsească cele 202 milioane de euro pentru plata celor 51 la sută din acţiunile companiei şi, în al doilea rând, dezvoltarea şi modernizarea companiei. Cum şi cine poate duce la bun sfârşit acest proiect? În aprobarea dată de CSAT se vorbeşte despre un investitor strategic.
– Gruia Stoica, prin companiile lui, nu este un investitor strategic?
T.B.: Aş defini investitorul strategic ca fiind cel care poate să cumpere, chiar cu bani împrumutaţi, fiindcă nu spune nimeni că trebuie să aibă banii la saltea, şi care apoi poate moderniza compania: achiziţii de locomotive noi, de vagoane noi, într-un cuvânt capacitatea de a aduce tehnologii noi.
– De unde vine suspiciunea dvs. în ceea ce-l priveşte pe Gruia Stoica, fiindcă aţi spus deja că vă îndoiţi că poate veni cu banii pentru care a licitat?
T.B.: Are, în momentul de faţă, probleme în piaţă; poate că le rezolvă, poate că nu. Eu doar am atras atenţia, nu este aşa cum a spus Victor Ponta, că ar fi vorba despre ceva ce doar eu ştiu, iar ceilalţi nu: ştim amândoi aceleaşi lucruri, dle prim-ministru. Poate că eu, fiind mai experimentat, îmi dau seama de anumite evoluţii. Dacă va avea timp, voi putea discuta cu dumnealui, în special chestiunea modernizării companiei.
– Aţi primit avertismente sau aveţi indicii legate de incapacitatea companiilor deţinute de Gruia Stoica de a moderniza CFR Marfă?
T.B.: Ştiu şi eu exact ce ştie toată lumea din ziare, dar pot vedea dincolo de ceea ce se scrie şi încerc să fiu prudent.
– Prim-ministrul a declarat, după ce Guvernul a adoptat hotărârea de privatizare a CFR Marfă, că nu intră în atribuţiile preşedintelui „să controleze ce fac firmele din România“ şi v-a acuzat că „v-aţi băgat nasul în conturile lui Gruia Stoica“. E adevărat?
T.B.: Habar nu am care sunt conturile lui Gruia Stoica şi nici nu mă interesează. Dată fiind importanţa CFR Marfă, pe mine mă interesează ca acest om să plătească 51 la sută din acţiuni şi să aibă suficienţi bani pentru dezvoltarea şi modernizarea companiei.
– Preşedinţia a declarat că nu poate aviza o hotărâre de guvern. De ce nu?
T.B.: CSAT a avizat privatizarea, ceea ce înseamnă că şi eu, şi întreg CSAT suntem de acord cu privatizarea CFR Marfă cu un investitor strategic. Şi eu, şi CSAT am solicitat asumarea, după privatizare, a obiectivelor strategice pe care le are compania: transporturi militare, transporturi în situaţii de urgenţă sau de necesitate, transporturi în situaţii de calamităţi, în caz de război sau în funcţie de nevoile NATO. Aceste lucruri nu sunt scrise în legea CSAT, ci în cea a CFR Marfă. Rolul CSAT este să ceară companiei să asigure componenta strategică, indiferent cine este acţionarul majoritar, în rest este problema Guvernului. Niciodată până acum CSAT nu a aprobat un contract comercial sau câştigătorul unei licitaţii. Din momentul în care CSAT a dat aviz, este treaba Guvernului şi a comisiei de privatizare să urmărească dacă exigenţele CSAT sunt respectate. Cel mult, ministrul Transporturilor poate fi chemat la şedinţa CSAT din septembrie pentru a face o informare în legătură cu felul în care au fost respectate componentele de siguranţă naţională în desfăşurarea privatizării.
– Se poate ajunge la un blocaj în cazul acestei privatizări, de vreme ce Victor Ponta a spus că nu va semna contractul de privatizare fără avizul CSAT, iar dvs. declaraţi că CSAT nu va aproba un contract comercial cum este şi cel privind CFR Marfă?
T.B.: Nu poţi să ceri CSAT să facă ceva ilegal. Victor Ponta pare a fi un premier fără respect pentru lege. El pur şi simplu vrea ceva ilegal. Este ilegal ca CSAT să valideze contracte de privatizare sau să aprobe câştigători de licitaţii. Nici măcar nu există un precedent în acest sens.
– Dar nu este stipulată în lege această interdicţie.
T.B.: Nu, dar este clar definit de lege ceea ce poate face CSAT. Pentru validarea proceselor de licitaţie sunt precizări clare în legea privatizării, iar pentru dl Victor Ponta ar putea fi utilă şi citirea art. 1 al. 2 şi al. 5 litera c chiar din Legea nr. 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului. Trebuie înţeles că nici un acord de cooperare preşedinte-premier nu poate funcţiona în afara Constituţiei şi a legilor ţării.
– Americanii de la Omnitrax au cerut anularea licitaţiei. Sunt semne că au existat nereguli în administrarea acestei licitaţii?
T.B.: Greu de spus. Nu ştiu, nu am urmărit procesul, dar dacă există anumite suspiciuni, ele sunt legate de relaxarea procesului de privatizare. La al doilea tur al licitaţiei, în care nu-mi dau seama ce competiţie a fost, fiindcă GFR a rămas singurul ofertant şi, pe de altă parte, tocmai atunci Guvernul a transformat datoriile în acţiuni ale statului. Acest lucru trebuia făcut înainte de începerea licitaţiei. Pe mine m-a surprins şi timpul scurt în care s-a desfăşurat privatizarea. Din mai anul trecut şi până acum, Victor Ponta ar fi avut timp să facă o documentaţie despre companie şi apoi să fi pus pe picioare un tur de prezentare a CFR Marfă în marile capitale europene şi chiar dincolo de ocean. Dacă anunţi privatizarea de pe o zi pe alta şi dai termen 30 de zile, e foarte greu să presupui că vei avea un investitor strategic.
– Această grabă este urmarea nepriceperii sau a unor interese de grup?
T.B.: Nepriceperea a jucat şi ea un rol, dar par să existe şi nişte interese ca GFR să preia compania.
– Aveţi informaţii în acest sens?
T.B.: Nu, dar asta nu înseamnă că m-am născut ieri şi nu înţeleg ce se poate întâmpla.
– Vă aşteptaţi la un blocaj?
T.B.: De la Victor Ponta te poţi aştepta oricând la lucruri ilegale sau la situaţii în care nu are curajul asumării responsabilităţii funcţiei. Oriunde în această lume, inclusiv în România, un prim-ministru nu se poate limita doar la rolul de starletă de televiziune. Uneori trebuie să ia şi decizii importante. Dacă eram în locul domniei sale sau dacă CSAT ar fi avut atribuţiuni legale în materie, acceleram procesele şi spuneam de mult „da“ sau „nu“ acestei privatizări. Tergiversarea deciziei nu este decât în detrimentul companiei, al salariaţilor şi al credibilităţii statului român.
– Dacă Victor Ponta anulează licitaţia, veţi plăti şi dvs. pentru acest eşec, pe care într-un fel sau altul va trebui să-l asumaţi.
T.B.: Pe mine nu mă poate învinui nimeni pentru nerespectarea legii sau a Constituţiei. Sigur că propagandistic este posibil orice. Premierul a acoperit ţara cu minciuni, începând cu cele 10 miliarde euro care pretinde că vor fi investite anul acesta, până la povestea cu kazahii de la Rompetrol, pe care spune că a rezolvat-o, dar România a pierdut 400 milioane de dolari, sau chestiunea plagiatului soluţionat atât de penibil prin intermediul fostului ministru al Educaţiei.
– Vă asumaţi un blocaj?
T.B.: Legal vorbind, eu nu am cum să blochez o privatizare. Ce ar trebui să fac? Să încalc legea pentru a-i face pe plac premierului? Să-mi pun semnătura pe câştigătorul pe care-l vrea tandemul Fenechiu-Ponta? Or avea ei 70% în Parlament, dar nici cu 120% – ca la referendum – n-ar putea obţine de la mine o semnătură ilegală.
– Victor Ponta spunea recent că aţi încălcat pactul de coabitare.
T.B.: Dacă Victor Ponta şi USL cred că preşedintele asistă tăcut şi semnează tot ce primeşte de la Guvern sau de la majoritatea parlamentară, de dragul coabitării, se înşală. Eu le-a trimis înapoi legea prin care pur şi simplu Guvernul văduveşte statul român de 400 milioane de dolari din privatizarea Rompetrol şi le-am trimis înapoi ordonanţe de urgenţă pe care ar fi trebuit să le atace Avocatul Poporului. A devenit clar că Avocatul Poporului este doar un observator: din 92 de ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul Ponta, dintre care foarte multe abuzive, nu a atacat nici una la Curtea Constituţională, deşi este singurul care poate face acest demers. Nu poate miza nimeni că acordul de coabitare m-ar face să nu respect art. 80 din Constituţie, care spune că preşedintele veghează la buna funcţionare a instituţiilor statului. Instituţii printre care se numără şi Guvernul.
– Deci, din punctul dvs. de vedere, nu aţi încălcat pactul de coabitare; dar premierul?
T.B.: Nu suntem încă la momentul analizei.
– În perioada 2006-2008, când era premier Călin Popescu Tăriceanu, aţi vorbit de mai multe ori despre corupţia care ajungea pe masa Guvernului. Erau în acel Guvern mai mulţi oameni bănuiţi de corupţie decât sunt acum? Erau atunci mai multe grupuri de interese care sabotau aşa-numitul interes naţional decât sunt acum?
T.B.: N-aş vrea să le compar, lucrurile nu sunt în regulă nici acum, nu au fost perfect în regulă nici în perioada lui Emil Boc şi cu atât mai puţin în timpul lui Tăriceanu.
– Faptul că aţi tăcut până acum a fost o modalitate de a-i da un avans lui Victor Ponta?
T.B.: Da, am vrut să-i arăt că poate avea în mine un partener, dacă respectă legea, interesul naţional şi corectitudinea guvernării. Am trecut de etapa în care să mai pot tolera felul în care guvernează: ineficient, cu foarte multe minciuni, dezinformare şi fără să ia în seamă unul dintre interesele naţionale: absorbţia fondurilor europene. Să ştiţi că ceea ce au absorbit anul acesta după deblocare sunt facturi din timpul guvernării Boc. Apoi, să fim serioşi, blocarea generalizată a fondurilor a avut loc o dată cu lovitura de stat de anul trecut.
– Ce v-a determinat să începeţi din nou să-l criticaţi public pe Victor Ponta?
T.B.: Superficialitatea lui legată de CFR Marfă. Nu ştiu ce cadou a vrut să-i facă lui Relu Fenechiu, dar eu în locul lui aş fi fost mult mai prudent, până când vedeam că investitorul declarat câştigător are şi banii de cumpărare, şi cei de investiţii. Aici însă poate fi un aranjament murdar, de care Victor Ponta nu pare a fi străin şi în care şi-ar dori cu orice preţ să atragă şi CSAT. Mai mult sau mai puţin tehnica lui Adrian Năstase, care a reuşit să-şi ascundă marile ticăloşii în spatele unor legi de tipul celei privind privatizarea Petrom cu tot cu resursele subsolului şi cele submarine sau cea legată de Bechtel.
– Nu se ştie încă exact dacă Gruia Stoica are sau nu banii, dar în orice caz compania lui, Grampet, şi-a adjudecat preluarea operatorului feroviar de marfă din Croaţia pentru 60 milioane de euro.
T.B.: Da, dar cu garanţie de la Eximbank-ul românesc pentru 45 milioane de euro.
– Faptul că a primit această garanţie demonstrează că e un om solvabil şi cu proiecte viabile.
T.B.: Aş vrea să primească garanţii şi pentru cele 202 milioane de euro pentru CFR Marfă. Eu în locul premierului aş fi mult mai prudent.
– Reluarea licitaţiei pentru CFR Marfă ar ridica probleme României în acordul cu FMI?
T.B.: Să ştiţi că aceste probleme legate de banii pentru CFR Marfă le-am ridicat şi la întâlnirea pe care am avut-o cu FMI, deci Victor Ponta are terenul pregătit pentru a relua discuţia cu Fondul. Eu am spus mereu că privatizarea marilor companii, mai ales a celor cu obligaţii strategice, nu se face pe genunchi. Îmi dau seama că singura soluţie pentru CFR Marfă este privatizarea, dar marea mea întrebare este dacă actualul câştigător poate face privatizare şi modernizare.
Acest lucru trebuie să şi-l asume, conform legii şi Constituţiei, dl Victor Ponta. Ce mă surprinde însă este că, în mod egal, şi Fenechiu şi Ponta susţin o ilegalitate: avizul CSAT pentru declararea câştigătorului unei licitaţii. Oare de ce tandemul Fenechiu-Ponta are nevoie de o acoperire, fie ea şi ilegală? Şi mai am o nedumerire legată de tandemul Fenechiu-Ponta: de ce acceptă să acopere prin hotărâre de guvern responsabilitatea comisiei de licitaţie a privatizării CFR Marfă?
– De ce-ar mai fi necesar un nou acord cu FMI?
T.B.: În primul rând, nu este vorba de un acord numai cu FMI, ci de un acord cu FMI, UE şi BM, fiecare cu responsabilităţile şi expertiza sa: FMI se ocupă cu politica monetară şi consolidarea fiscală; UE cu guvernanţa economică, agenda UE 2020 şi asistenţa tehnică pentru absorbţia fondurilor europene; BM cu reformele structurale; iar toate la un loc cu crearea de noi locuri de muncă, creşterea competitivităţii României şi îndeplinirea condiţiilor de intrare în zona euro.
Cât timp ai un acord cu această troică, se reduce contribuţia naţională la fondurile de coeziune alocate de UE de la 15 procente la numai 5 procente, ceea ce înseamnă contribuţii reduse cu peste 2 miliarde euro la construcţia de autostrăzi, căi ferate, lucrări de mediu etc. Aş spune că cei care susţin renunţarea la un astfel de acord nu ştiu exact multe detalii.
– Dar reducerea TVA la pâine la 9 procente?
T.B.: O măsură pe care, la fel ca Guvernul, o susţin fără rezerve, alături de crearea unei portiţe pentru reluarea cu profesionalism a procesului de privatizare a CFR Marfă, dacă actualul câştigător, GFR, nu va putea plăti cele 202 milioane euro şi nu va putea garanta un proces de modernizare a echipamentelor companiei. Sunt convins că ambele pot fi negociate cu succes pentru că FMI, UE şi BM nu ne sunt duşmani, ci parteneri.
– Trecând la subiectul Omar Hayssam, senatorul liberal Roşca Stănescu spunea că Victor Ponta se pregăteşte pentru o vizită „la cel mai înalt nivel la Kremlin“ şi că declaraţia dvs. privind „operaţiunea neautorizată“ pentru aducerea lui Hayssam i-ar putea submina planurile.
T.B.: Este o declaraţie asumată, repetată şi consolidată.
– Ştiţi despre planul lui Victor Ponta de a merge la Moscova?
T.B.: Nu.
– Când a început operaţiunea de aducere a lui Hayssam în România?
T.B.: Imediat după condamnarea lui la 20 de ani de închisoare în 2008. În acel moment el a devenit o prioritate pentru structurile de securitate, fiindcă este condamnat pentru terorism. Toţi condamnaţii care reuşesc să dispară înainte de condamnare devin o ţintă pentru structurile de securitate imediat ce sunt condamnaţi definitiv, pentru că îndeplinirea actului de justiţie este esenţială: sunt vreo 10-15 condamnaţi aduşi în ţară.
– Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, spunea că premierul nu era la curent cu această operaţiune. E adevărat?
T.B.: Nu comentez.
– Câţi oameni sunt, în general, la curent cu astfel de operaţiuni secrete?
T.B.: Foarte puţini şi în nici un caz dintre cei predispuşi să povestească presei, indiferent ce funcţie ar avea.
– Dintre actorii politici, cine trebuie să fie la curent?
T.B.: Şeful CSAT, care e şi singurul ce poate pune structurile de informaţii cap la cap. Vreau numai să vă imaginaţi ce ar fi fost la gura unora, ce acuzaţii, dacă operaţiunea eşua cu zgomot. Atunci toţi ar fi ştiut că numai preşedintele poate ordona astfel de operaţiuni în afara teritoriului naţional. Aşa, însă, a fost doar un succes…
– Mai reprezintă Omar Hayssam o miză politică?
T.B.: Este în primul rând o miză pentru Justiţie. Este foarte important ca orice condamnat să-şi ispăşească pedeapsa. Apoi, pentru mine, de pildă, este o miză să aflu cum a plecat, începând cu operaţia lui şi lipsa mandatului de supraveghere după ce a fost eliberat din motive medicale.
– Încă nu ştiţi cum a plecat?
T.B.: Ştiu, dar până când nu există o constatare a organismelor abilitate, mă abţin să spun mai mult.
– Există o serie de discuţii despre temerile legate de venirea lui Hayssam înapoi. Există oameni cărora ar trebui să le fie frică de anumite depoziţii?
T.B.: După aducerea lui Hayssam în ţară s-a activat din nou teoria suspendării preşedintelui. Asta-i viaţa, eu nu puteam renunţa la un obiectiv de cinci ani – aducerea lui Hayssam –doar de dragul de a nu supăra pe cineva. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu IPRS Băneasa, Foresta Nehoiu, afacerile imobiliare, cine l-a sprijinit politic să fie atât de prolific în procesele de privatizare. Sunt lucruri pe care va trebui să le ştim. Hayssam a avut legături foarte puternice în interiorul PSD, dar nici PNL nu-i lipsit de legături cu Hayssam, nu ştiu PDL cum stă la acest capitol, că dacă aş şti aş spune. După 2004 el a făcut un efort de integrare în Alianţa DA şi-mi aduc aminte pozele cu Dinu Patriciu, cu Dorin Marian, dar nu acestea sunt marile mele aşteptări în legătură cu Omar Hayssam, ci să răspundă în faţa justiţiei, să aflăm felul în care a fugit şi să plătească cele 2 milioane de dolari fiecărui ziarist care a fost răpit în Irak, aşa cum a hotărât Înalta Curte. Sunt convins că familia lui are aceşti bani. Avem la îndemână şi procedura confiscării extinse, cu ajutorul căreia putem vedea când şi către cine a făcut transferul de proprietăţi.
– Aţi pus în legătură, puţin mai devreme, aducerea lui Hayssam cu suspendarea dvs.; totuşi, liderii PSD şi PNL care erau în amiciţii cu el se află acum la periferia vieţii politice.
T.B.: Va fi treaba procurorilor şi a judecătorilor să afle cum a ajuns Hayssam în procesele-cheie de privatizare din România, dar poate că lucrurile acestea nu mai sunt foarte relevante, mai ales că pentru unele afaceri a fost deja condamnat, iar altele se află sub investigaţie.
– Dar cui i-e frică de Omar Hayssam?
T.B.: Unor politicieni; tot ce ştiu este din presă, dacă aş vrea să-i enumăr pe toţi, sigur aş omite mulţi dintre ei. Ce ştiu cu certitudine este că preşedintele şi premierul României de dinainte de 2004 au primit 86 de informări mari despre Omar Hayssam. Le-am cerut eu când au fost răpiţi ziariştii, fiindcă voiam să aflu ce ştiau statul şi cei aflaţi în fruntea instituţiilor despre el. Am primit toate informările făcute de servicii în legătură cu Hayssam.
– Erau informări serioase?
T.B.: Erau destul de utile: despre legături în lumea politică, despre corupţie etc. Deci activitatea lui nu le-a scăpat organelor statului.
– Deşi avea prieteni în SRI.
T.B.: Da, dar maşinăria asta nu se opreşte pe prietenii. N-ai ce să-i faci unui ofiţer care nici nu-l cunoaşte pe Hayssam, dar se ocupă cu neregulile economice. Acele informări ajung pe masa directorului, pe care-l frig dacă nu le dă mai departe. SRI e o maşinărie care nu se opreşte uşor. Aduceţi-vă aminte că şi Sorin Ovidiu Vîntu avea excelente relaţii cu fostul şef al SRI, Radu Timofte, dar despre Vîntu şi cei care l-au protejat în afacerea FNI serviciile de informaţii au scris o bibliotecă. Sunt convins că nici în această afacere justiţia nu şi-a spus încă ultimul cuvânt prin condamnarea lui Nicolae Popa şi a Anei Maria Vlas.
– Vă e frică de o nouă suspendare – văd că purtaţi tricou albastru?
T.B.: E culoarea mea preferată, am multe tricouri la fel, le purtam şi când eram pe mare şi nu trebuia să fiu în uniformă. Sigur că nu mi-aş dori o nouă suspendare, fiindcă ar arunca din nou ţara în aer, dar venirea lui Omar Hayssam se pare că e un catalizator pe această direcţie. Sunt prea mulţi cei îngrijoraţi.
– Înseamnă că este vorba despre ceva atât de grav?
T.B.: Altfel nu văd de unde această frenezie a suspendării.
– Nu demult, The Economist Intelligence Unit făcea un raport care amintea, printre riscurile destabilizării României, şi pe cel al unui nou conflict între preşedinte şi premier.
T.B.: Eu vă garantez că, dacă Guvernul va lucra în favoarea ţării, nu va fi nici o supărare, dar dacă va continua să neglijeze fondurile europene, dacă va continua să vină cu legi precum cea despre Rompetrol, prin care România renunţă la cele 400 milioane de dolari, dacă va continua să mintă, dacă va continua să emită ordonanţe de urgenţă în zona în care nu are dreptul să emită, cu siguranţă că voi avea reacţii, nu pot fi părtaş la o guvernare coruptă.
– Aţi avut încredere în Victor Ponta după ce aţi semnat pactul de coabitare?
T.B.: Acest pact este tocmai semnul neîncrederii. Altfel rămâneam la atribuţiile constituţionale. Nu este doar expresia neîncrederii mele în Victor Ponta. În fond, şi el are nişte schelete în dulap, fiindcă pe vremea în care prospera Omar Hayssam, el era şeful Corpului de Control al premierului Năstase. Avea în atribuţii inclusiv verificarea privatizărilor. Dincolo de aceste amănunte, acordul de coabitare prezentat la Bruxelles i-a făcut pe liderii europeni să răsufle uşuraţi şi să spere că se va respecta regula jocului.
– A fost o vreme când l-aţi încurajat public pe Victor Ponta şi chiar i-aţi încurajat politica economică.
T.B.: Da, a continuat modul de guvernare al lui Emil Boc.
– A fost o perioadă în care chiar aţi avut încredere în el?
T.B.: Mi-a dat senzaţia că poate fi onest.
– Şi când v-aţi răzgândit?
T.B.: Nu m-am răzgândit, dar am văzut soluţiile lui, de exemplu cea de a face cadou kazahilor 400 milioane de euro, sau transferul a 2.800 hectare de teren agricol de la Academie la CJ Brăila, sau tăcerea lui legată de fraudarea celor 100 de milioane euro la Portul Constanţa. Ştiu eu, poate acest din urmă caz este tâlcul formării tandemului Fenechiu-Ponta din ultimele săptămâni…
– Eugen Tomac, şeful interimar al noului partid Mişcarea Populară, vorbea despre o filială a formaţiunii în Republica Moldova. Vedeţi posibile, în viitor, alianţe ale dreptei în jurul acestui partid şi dincolo de Prut?
T.B.: Având în vedere numărul mare de cetăţeni români din Republica Moldova, văd posibilă o filială acolo, mai ales că Eugen Tomac este foarte credibil pe această abordare. Deocamdată, simbolistica mi se pare foarte importantă.
– O dată cu lansarea partidului Mişcarea Populară, dreapta românească arată şi mai fărâmiţată. Cum sau cine ar putea comasa partidele din această zonă?
T.B.: Nevoia. Vă asigur că după europarlamentarele de anul viitor veţi vedea cum se vor strânge ca ghioceii într-un buchet, fiindcă ghiocel cu ghiocel s-ar putea să nu meargă.
– Deci PDL şi Mişcarea Populară se vor întâlni din nou?
T.B.: Eu nu văd incompatibilităţi fundamentale între PDL şi Mişcarea Populară. Avem acum o fundaţie civică şi un partid, important este ce fel de politicieni intră aici.
– Par să intre tot cei de la PDL.
T.B.: Poate vor intra şi de la PDL, poate vor intra şi din altă parte… Eu nu am stimulat nici un PDL-ist să vină spre Mişcarea Populară.
– E posibil să apară o tendinţă de aspiraţie a filialelor PDL de către Mişcarea Populară?
T.B.: E posibilă, dar nu trebuie încurajată această mişcare. Pe de altă parte, afirmarea partidului Mişcarea Populară, ca formaţiune care continuă ideile lansate în timpul mandatului meu, s-ar putea să-l facă atractiv pentru unele filiale PDL, pentru unii parlamentari PDL şi în egală măsură să facă din Mişcarea Populară un adversar al PDL. Chiar votul din ultima Convenţie a PDL a fost semnalul respingerii de către aproape 50% din PDL a modului în care au fost tratate criza economică, dar şi independenţa justiţiei. Mi-aş dori ca PMP să fie un partid foarte modern şi să funcţioneze intern altfel decât actualul PDL, care tinde să se clasicizeze în peisajul politic în loc să-şi păstreze prospeţimea şi dinamismul care l-au consacrat.
– Ce şanse are Mişcarea Populară fără filialele teritoriale ale PDL?
T.B.: Să muncească să şi le constituie. E o chestiune de timp. Lucrurile se mişcă oricum foarte repede, fiindcă eu am gândit Fundaţia Mişcarea Populară în perspectiva alegerilor generale din 2016, nu pentru prezidenţialele de anul viitor. Nu aştept performanţe de la Partidul Mişcarea Populară acum, deşi e posibil să avem surprize la europarlamentare.
– E un partid în care veţi intra după ce veţi termina mandatul?
T.B.: Greu de spus, dar cu certitudine voi lucra la Fundaţie.
– Sunt oameni în PDL de care aţi fost apropiat şi după care vă pare rău că v-au abandonat?
T.B.: De toţi am fost apropiat. Mie acest partid mi-a dat tot ce am aşteptat de la el până la ultimul congres; la rându-mi, i-am dat tot ce am putut, tot până atunci.
– Şi de Vasile Blaga aţi fost apropiat. Ce s-a întâmplat?
T.B.: Da, în mod deosebit. Ca secretar general era în regulă, dar mesajul lui din partid m-a deranjat, cum m-a deranjat şi încercarea lui de a parveni în fruntea partidului în 2011 pe fondul efectelor măsurilor de austeritate aplicate de Emil Boc, sau sabotajul continuu al guvernării, până la pierderea acesteia în 2012, după ce el şi echipa lui n-au reuşit schimbarea lui Boc în 2011. Până la urmă, Boc a câştigat Primăria Cluj, iar ei abia au intrat în Parlament.
– Venirea fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, în PDL ar putea schimba imaginea acestui partid?
T.B.: Nu. Îl ştiu destul de bine pe Cătălin Predoiu.
– De ce credeţi că nu va putea mişca lucrurile?
T.B.: Cătălin Predoiu a încercat să-şi facă propriul partid, Forţa Nouă, n-a reuşit să strângă semnăturile, a avut şi nişte discuţii cu mine, despre Mişcarea Populară – spun aceste lucruri pentru că el le-a făcut publice. Cred că el vizează alegerile prezidenţiale din 2014.
– Predoiu este totuşi din altă generaţie, are în spate un mandat destul de bun de ministru şi ar putea să dea semnalul unei schimbări la vârful PDL.
T.B.: Trebuie să ne amintim totuşi că, din punct de vedere al capacităţilor sale electorale, Cătălin Predoiu a pierdut în 2008 alegerile parlamentare în faţa unui om care a ajuns la puşcărie, Marian Ghiveci. Una este să ai o anumită prezenţă şi inteligenţă şi alta e să ai capacitatea de a aduce voturi: nu sunt sinonime. Şi mai este un lucru: capacitate de asumare a acţiunilor, iar aici este interesant de urmărit câte din actele normative emise de Guvernul Boc au şi semnătura dlui Predoiu. Veţi constata că cele mai multe sunt semnate de secretarii de stat.
– Cine ar putea aduce voturi la Mişcarea Populară?
T.B.: Greu de spus. E abia începutul. Sunt convins că în tot spectrul românesc se pune problema formării unor echipe. Nu văd un nou Iliescu în tabăra socialiştilor şi nici – scuzaţi-mi lipsa de modestie – un nou Băsescu pe dreapta.
– Nu vi se pare că Victor Ponta are stofă de lider?
T.B.: Nu. Nu va fi un lider de mare forţă.
– Sunteţi decis să cereţi cetăţenie moldovenească?
T.B.: Da, categoric. E o chestiune sentimentală. Eu mi-aş dori ca românii să trăiască într-o singură ţară, să aibă o singură cetăţenie. Dacă mi-o vor da, după ce îmi termin mandatul, m-aş bucura să fiu şi cetăţean al R. Moldova: ar exprima ce simt. Dacă acum nu putem avea cetăţenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă.
– Aţi putea începe acolo o nouă viaţă politică?
T.B.: Exclus.
– V-ar interesa, aşa cum se speculează, funcţia de coordonator al Parteneriatului Estic?
T.B.: Am aflat din presă tot soiul de năzdrăvănii: unii m-au trimis la NATO, alţii la Parteneriatul Estic, mă aştept să mă trimiteţi şi la Strategia Dunării sau la Sinergia Mării Negre.
– Pe cine vedeţi la Cotroceni după plecarea dvs.?
T.B.: Am să vă dau un răspuns care nu vreau să arate răutăcios: am fost recent pe Muntele Găina – de la cel puţin cinci oameni maturi, trecuţi prin viaţă, am primit această întrebare. Dar ei nu se aşteptau să le dau nume, ei nu vedeau cine ar putea fi. Ei nu-i vedeau nici pe Crin Antonescu, nici pe Victor Ponta ca fiind soluţii.
– Vă pare rău că nu aveţi un discipol?
T.B.: Am încercat cu mulţi, de la Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Anca Boagiu, Monica Macovei până la Elena Udrea, dar şi o foarte lungă listă de bărbaţi tineri, bine pregătiţi, pe care i-am susţinut, fie că este vorba de Emil Boc, Daniel Funeriu, Eugen Tomac sau de grupul intelectualilor – Cristi Preda, Paleologu, Sever Voinescu – şi mulţi alţii. Nu ştiu dacă vreunul dintre ei va adopta felul meu de a face politică, dar nu acest lucru este important. Important este să creadă în ce fac.
– Simţiţi că vreunul dintre ei are stofă de lider?
T.B.: Cinstit vorbind, inteligenţi sunt toţi, pregătiţi în profesiile lor sunt toţi, buni politicieni sunt toţi, dar dacă printre ei este cineva foarte puternic, aceea e Elena Udrea, oricât nu v-ar plăcea. Privesc cu mare atenţie şi la Adrian Papahagi, care şi el pare a fi un om puternic, rezistent la presiunea politică şi mediatică.
– Ce şanse ar putea avea ea la prezidenţiale?
T.B.: Cred că nici nu se gândeşte la aşa ceva. E prea tânără. Ea trebuie să se mai rodeze în Executiv, în Parlament sau ca opozant convingător. Mai degrabă, în acest moment, Monica Macovei, dacă discutăm despre femei-candidat.
– Monica Macovei ar putea avea succes la prezidenţiale?
T.B.: Cred că e profilată pentru funcţia de preşedinte şi prin vârstă şi prin abordările extrem de pragmatice când vine vorba despre stat, despre funcţionarea justiţiei. Dar asta dacă rămânem strict în zona femeilor, pentru că altfel ar exista şi destui bărbaţi care s-ar califica pentru cursa prezidenţială şi mă refer în primul rând la Emil Boc sau la MRU. Poate că în timp se mai ridică şi alţii. Altfel, însă, rămânun politician cu multă încredere în capacitatea profesională şi în rezistenţa la presiuni de orice natură a femeilor. Priviţi doar la ICCJ sau la Parchetele mari. După ce am numit în fruntea acestor instituţii femei, a început să funcţioneze mai bine şi justiţia. Sigur, Daniel Morar şi Codruţ Olaru nu sunt femei, dar Codruţa Kovesi, Lidia Stanciu, Gabriela Popa, Alina Bica sunt femei şi au făcut o treabă foarte bună.
