Preşedintele PSD Bacău, Viorel Hrebenciuc, consideră că Uniunea Social-Liberală va funcţiona, pentru că este „mai presus” de voinţa lui Romeo Stavarache sau a sa, el răspunzând astfel unei întrebări privind declaraţiile primarului Bacăului privind colaborarea între partidele pe care le reprezintă.
Hrebenciuc a fost întrebat, într-o discuţie online cu cititorii Hotnews, cum va funcţiona alianţa în condiţiile în care preşedintele PNL Bacău, Romeo Stavarache, refuză colaborarea cu social-democraţii din judeţ.
„Alianţa va funcţiona, pentru că este mai presus de voinţa domnului Stavarache sau a mea. Este o alianţă la nivel naţional, cu obligativitatea conform protocolului de a funcţiona şi în teritoriu. În principiu, domnul Stavarache va fi candidatul Uniunii la Primăria municipiului Bacău, lucru cu care sunt de acord şi n-am de gând să candidez la Consiliul Local Bacău, aşa cum unii din consilierii domniei sale afirmă, iar domnul Dragoş Benea va fi candidatul Uniunii la preşedinţia CJ. De altfel, atât domnul Stavarache, cât şi domnul Dragoş Benea conduc detaşat în sondaje, având oricum prima şansă”, a răspuns Viorel Hrebenciuc.
Liderul deputaţilor PSD şi-a exprimat totodată intenţia de a candida pentru un nou mandat de parlamentar.
„Nu voi candida nici la Consiliul Local, nici la Consiliul Judeţean. O să încerc să-mi păstrez mandatul de parlamentar în colegiul în care sunt şi în momentul de faţă”, a spus Hrebenciuc.
Preşedintele PNL Bacău, Romeo Stavarache, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că nu a venit la şedinţa Delegaţiei Permanente a partidului, în care s-a aprobat constituirea alianţei cu PSD, pentru că nu doreşte să predea oraşul pe care îl conduce „mafiei lui Hrebenciuc”, menţionând că liberalii nu trebuie să uite de Sechelariu, Iacubov şi Hrebenciuc.
Preşedinţii PSD, PNL şi PC au semnat, sâmbătă, la Parlament, documentele de constituire a Uniunii Social-Liberale.