» Majoritatea primariilor de municipii nu vor aplica standardele de cost atat de des clamate de Guvern in ultima perioada.
» Aceasta, in conditiile in care in multe primarii mari functioneaza servicii a caror activitate din bani publici este imposibil de justificat.
Potrivit presedintelui asociatiei Municipiilor din Romania (AMR), Gheorghe Falca, este putin probabil ca pana la finele acestui an sa mai aiba loc reduceri in schemele de personal din administratia locala. Gheorghe Falca (PDL), care este si primar al municipiului Arad, a declarat ca in institutia pe care o conduce nu vor fi operate reduceri de personal, iar daca Guvernul va cere acest lucru ca sa faca economii, procedurile ar dura oricum pana la finele anului. "Un primar care vrea sa modifice organigrama trebuie sa respecte niste proceduri cum ar fi obtinerea avizului national al sindicatului functionarilor publici. Noi suntem aproape in luna septembrie si nu ar mai fi timp pana la finele anului", a spus Falca. Declaratia presedintelui AMR vine in contextul in care reprezentanti ai coalitiei de guvernare PDL-PSD au stabilit deja normativul de personal la nivelul primariilor de comune si al consiliilor judetene, ceea ce inseamna ca multi dintre angajatii acestor institutii vor trebui sa plece acasa. Reprezentantii Guvernului "au uitat" insa multe primarii de municipii, care au zeci de angajati ce ocupa posturi in directii sau servicii a caror utilitate publica este cel putin indoielnica, daca nu imposibil de justificat. Misterul "amneziei" Guvernului a fost deslusit de primarul Constantei, Radu Mazare (PSD), care a declarat intr-o emisiune televizata ca a convenit cu "domnul Nica si cu domnul Dragnea" ca primariile de municipii care nu primesc bani de la bugetul de stat sa decida singure in privinta personalului. In acest context, Mazare a anuntat ca vrea sa mai faca angajari la primarie.
De la "Casuta cu pitici" la "Documente secrete"
La Primaria Constanta lucreaza, conform declaratiilor primarului, aproape 450 de salariati, iar circa 30% din posturi sunt neocupate, fiind blocate. La aceasta primarie functioneaza insa servicii care se ocupa exclusiv de pomenile electorale ale primarului, precum Serviciul Achizitii si de Distribuire Ajutoare sau Serviciul Administrare Club Pensionari. In municipiul Hunedoara, primaria condusa de Ovidiu Hada (PNL) are 600 de angajati la o populatie de peste 71.000 de locuitori. Spre comparatie, Primaria Vaslui lucreaza cu doar 180 de angajati, in conditiile in care municipiul are putin peste 70.000 de locuitori. In subordinea Primariei Hunedoara se afla, prin multitudinea de servicii, Serviciul Public "Gradina Zoologica si Ecarisaj" Hunedoara, Serviciul Public "Bazinul de Inot" si Institutia Publica "Casuta cu pitici" (cacofonia tine de titulara oficiala – n.r.).
La Craiova, unul dintre cei mai vehementi contestatari ai masurilor anticriza la nivelul administratiei locale, primarul Antonie Solomon (PDL), a declarat ca institutia pe care o conduce are 522 de angajati, numar raportat la 302.000 locuitori, si ca atare el nu are ce sa disponibilizeze. Primarul Craiovei are in coordonare, printre multe alte directii ale primariei, un Serviciu de Imagine, Relatii Internationale, Redactie ziar, platit din bani publici.
Servicii care se bat cap in cap, directii suprapopulate
In ce priveste Primaria Brasov, edilul George Scripcaru (PDL) nu este de acord nici macar cu concediul de zece zile fara plata al angajatilor. Despre reducerea de personal nici nu poate fi vorba, desi la Brasov o singura directie din cadrul Primariei – Directia Servicii Sociale – are in subordine mai multe servicii a caror activitate se suprapune flagrant. Astfel, Directia Servicii Sociale are un Serviciu de Ajutor Social, dar si Serviciul Alocatii Sociale, Compartimentul Cantina de Ajutor Social, precum si un Compartiment Asistenta Sociala. O situatie similara se intalneste si la Iasi. Primarul Gheorghe Nichita (PSD) are in subordine doua servicii care se bat cap in cap: Biroul Administrare Infrastructura si Echipamente IT si, respectiv, Biroul Administrare Baze de Date si Aplicatii Informatice.
Primaria Iasi are 760 de angajati la un numar de peste 300.000 de locuitori. La aceasta primarie, o singura directie, Directia Economica si Finante Publice Locale, are in componenta nu mai putin de 20 de servicii si birouri. Tot la Primaria Iasi functioneaza din 2006, in subordinea Directiei Comunicare, si Biroul de Democratie Participativa Locala. Teoretic, la aceasta primarie ar urma sa se faca disponibilizari. Nu acelasi lucru este insa preconizat la Primaria Municipiului Cluj, oras care are aproape 320.000 de locuitori. Potrivit presedintelui Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie (FNSA), Valer Suciu, care este si liderul sindical din Primaria Cluj-Napoca, primaria clujeana lucreaza cu un deficit de 22 la suta din personal. Acesta a precizat ca in aparatul de specialitate al primarului municipiului Cluj-Napoca sunt 580 de salariati si ca impreuna cu toate serviciile din subordine ar trebui sa fie, conform organigramei, 1.700 de angajati, dar sunt doar in jur de 1.300. La Primaria Cluj-Napoca exista servicii a caror activitate poate fi considerata utila doar de catre primar. Astfel, primaria condusa de Sorin Apostu (PDL) are in componenta un compartiment numit… Documente Secrete. In vreme ce multi primari acuza deficitul de personal, altii recunosc ca schemele de personal din administratia locala sunt umflate. Este si cazul primarului Sucevei, Ion Lungu (PDL), care a anuntat desfiintarea a peste 100 de posturi din institutia pe care o conduce. "si la Primaria Suceava, ca si in toata administratia centrala si locala, schema de personal poate fi socotita umflata", a spus Lungu. Primaria Galati se pregateste sa-si reduca personalul, dar viceprimarul Nicusor Ciumacenco a declarat ca eventualele concedieri si trimiterea in concediu fara plata a personalului din administratia publica locala vor fi operate numai dupa aparitia unui act normativ in acest sens. Probabil, spune Nicusor Ciumacenco, in luna octombrie.