5.2 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportEugen Nicolicea (PSD) i-a adresat lui Traian Basescu o scrisoare deschisa

Eugen Nicolicea (PSD) i-a adresat lui Traian Basescu o scrisoare deschisa

Deputatul PSD Eugen Nicolicea i-a adresat, sambata, o scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu prin care ii solicita "sa se foloseasca de influenta sa pentru a determina PD sa nu se mai opuna votului uninominal".

In scrisoarea adresata sefului statului, Eugen Nicolicea, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, explica faptul ca proiectul PSD privind votul uninominal, care prevedea un scrutin majoritar uninominal cu doua tururi, similar celui pentru alegerea primarului si a presedintelui, a fost respins de Comisia pentru elaborarea Codului electoral.

"Acest proiect, agreat si de dumneavoastra, a fost respins de Comisia pentru Cod electoral cu voturile reprezentantilor PD, condusi de vicepresedintele comisiei, traseist politic notoriu, trecut prin trei partide (PUNR, PSD, PD), deputatul Valentin Iliescu. Prin respingerea acestui proiect de vot uninominal, datorita pozitiei adoptate de catre membrii PD, votul uninominal adevarat nu mai poate fi aprobat in comisie", scrie Eugen Nicolicea.

El argumenteaza ca, in loc de votul uninominal real, reprezentantii PD sustin un model mixt, "care nu se poate numi vot uninominal", varianta aplicata in 1990 in Bulgaria si la care bulgarii au renuntat.

"Sistemul sustinut de reprezentantii PD contine o Lista nationala care nu este votata deloc de catre electorat si care poate ascunde, asa cum bine ati definit dumneavoastra, 'hahalerele din toate partidele' ", afirma Eugen Nicolicea in scrisoare.

Conform deputatului PSD, interesele unora de a bloca votul uninominal, in varianta sustinuta si de populatie, "sunt atat de mari incat pentru acest lucru si-au dat mana Asociatia Pro Democratia (membra a Coalitiei pentru un Parlament Curat?!) si traseistul politic care, potrivit principiilor enuntate de aceasta Coalitie, nu ar trebui sa mai faca parte dintr-un Parlament curat, Valentin Iliescu".

Cu precizarea ca 66 % din populatie doreste vot uninominal real "si nu sisteme bulgaresti care ascund in spate liste de hahalere pe care nu le voteaza nimeni", Eugen Nicolicea ii solicita lui Traian Basescu sa determine PD sa respecte vointa cetatenilor.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Încă o lovitură pentru FCSB! Băluță s-a accidentat și va lipsi tot anul

Seria de accidentări la FCSB continuă, iar lista indisponibililor se mărește după partida cu Universitatea Cluj. FCSB continuă să se confrunte cu probleme de lot,...

O nouă accidentare pentru Ansu Fati! Extrema Barcelonei va fi indisponibilă timp de patru săptămâni

Ansu Fati (22 de ani), considerat cândva o mare speranță a Barcelonei, s-a accidentat din nou în timpul unui antrenament desfășurat miercuri dimineața, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă