5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportEmil Constantinescu: Traian Băsescu este ofiţer acoperit

Emil Constantinescu: Traian Băsescu este ofiţer acoperit

Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a declarat că Traian Băsescu este ofiţer activ al serviciilor secrete. Faptul că Emil Cosntantinescu îl acuza că a colaborat cu fostă Securitate nu este o noutate, însă acesta susţine că preşedintele lucrează şi în prezent sub acoperire.  „Preşedintele Traian Băsescu nu-i liber, e un sclav al celor care i-au dat bani şi sprijin. Şi a treia, ajung unde aţi încercat să mă duceţi, aici toată lumea se aşteaptă pentru că de cel puţin 6 ani susţin acest lucru, este responsabilitatea intelectualilor. Dacă mulţi oameni pot spune noi n-am ştiut, ei au ştiut, când au îndemnat prin fanatismul lor, pentru că n-a fost vorba numai de o cumpărare, au creat – de aceea mulţi au vorbit de extremă-dreaptă – au creat figuri fanatice. Ei ştiau că preşedintele Traian Băsescu a fost un fost colaborator al Securităţii, ei ştiau că este un vechi comunist, ei ştiau că este cel puţin în ordinea dosarelor trecute şi finalizate de Procuratură, este cel mai corupt om din România. Ei ştiau cum a minţit, pentru că-i cunoşteau mesajele şi în mod normal ar fi trebuit să se desprindă de toată bădărănia mesajului şi manelizarea vieţii politice pe care un astfel de lider o induce”, a declarat Constantinescu, la Antena 2.

Constatinescu susţine că există dovezi ale colaborării cu Securitatea şi că dovezile au fost publicate de CNSAS. „Dar nu discutăm de faptul că a fost ales un preşedinte care… toată viaţă a fost în Securitate, informator, colaborator, cu acte şi cu documente. Actele că a fost informator şi colaborator există şi au fost publicate de CNSAS”, a precizat el, citat de ziare.com. Fostul şef de stat consideră că lipsă dovezilor despre colaborarea lui Băsescu se datorează faptului că el ar mai fi încă ofiţer acoperit activ, căci „din aceste structuri nu ieşi”.

„Asta-i problemă. În societatea românească există persoane care atacă cu violentă comunismul, care atacă cu violentă Securitatea şi care fac acest lucru pentru că ei au rămas activi. Pentru că nu ieşi. Din aceste structuri nu ieşi. Problemă nu e cu cei care nu au ieşit. Pentru mine Traian Băsescu e un subiect negru, întunecat, dar încheiat, al istoriei României”, a continuat acesta.

Din punctul său de vedere, un semn extrem de elocvent că preşedintele Băsescu a avut legătură cu Securitatea este chiar discursul sau. „Este bine de investigat legătura lui Sever Voinescu şi a camarilei lui Băsescu cu zonă agenţilor acoperiţi. Discursurile au accente naziste”, a completat Emil Constantinescu.

Cele mai citite

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei avertizează asupra riscului de revenire a inflației globale ridicate

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei (RBI), Shaktikanta Das, a atras atenția asupra riscurilor economice persistente, în ciuda succesului politicilor monetare globale de a evita...

Soacra lui Silviu Prigoană a făcut accident vascular cerebral

O nouă tragedie a lovit familia Prigoană, în urma morții afaceristului Silviu Prigoană, care a decedat din cauza unui infarct în timp ce se...

ROBOR la 3 luni crește la 5,58%, marcând o nouă tendință pe piața dobânzilor

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019 și la creditele curente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă