3.8 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSportElena Udrea, despre Traian Băsescu: Un actor politic curajos

Elena Udrea, despre Traian Băsescu: Un actor politic curajos

Vicepreşedintele PDL, Elena Udrea, îl laudă pe Traian Băsescu într-o postare pe blogul personal, încadrându-l în categorie „politicienilor curajoşi” şi a „jucătorilor adevăraţi”.

Udrea vorbesţe pe site-ul său despre faptul că „teama de a fi criticat face din politicieni personaje slabe”, iar „cei care ţin mai mult la imaginea proprie decât la progresul societăţii sunt cei care nu sunt în stare să conducă”.

În acest context, ministrul Dezvoltării spun că „din marea masă de actori politici, există însă cazuri de politicieni curajoşi, capabili să ia deciziile care se impun în orice moment”.

„Sunt jucătorii adevăraţi, aceia capabili să meargă pe drumul lor indiferent de campania de presă mai mult sau mai puţin interesată a unui mogul sau a altuia. Aceşti politicieni fac parte din forţa motrice a societăţii şi reuşesc să impună acele reforme de care aceasta are atâta nevoie. România are un astfel de actor politic curajos, un om care nu joacă la trecerea timpului. Iar acesta este Traian Băsescu”, continuă Udrea.

Ministrul îl pune în antiteză pe preşedinte cu alţi politicieni, precum Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, căruia îi reproşează că nu a avut o poziţie tranşantă privind situaţia maidanezilor.

„Toată lumea s-a ascuns în spatele unui vid legislativ şi n-a acţionat. Nici administraţii locale, nici ONG-uri şi nici simpli cetăţeni. Acum, după ce PDL a propus şi votat o lege a câinilor fără stăpân, cadrul s-a schimbat şi trebuie să luăm deciziile care se impun. Dar politicieni precum Oprescu, primii care ar trebui să hotărască, având în vedere calitatea de primar, fug de răspundere şi încearcă pasarea ei către alţii, în speţă primarilor de sectoare”, spune Udrea.

Democrat-liberala îşi critică însă inclusiv colegul de partid, Adriean Videanu. „România a pierdut o bună oportunitate de a valorifica vestitele certificate verzi. Atunci când PDL era la guvernare alături de PSD, din cauza dezbaterilor interminabile despre cine ar trebui să se ocupe de vânzarea certificatelor de emisii de carbon, respectiv ministerul Mediului (Nemirschi) sau ministerul Economiei (Videanu), nu s-a luat nicio decizie”, spune ea.

 

Cele mai citite

Eurostat: România înregistrează cel mai ridicat deficit de cont curent din UE

Printre țările care au înregistrat cel mai mare excedent de cont curent, în trimestrul trei din 2024, se numără Germania, Țările de Jos, Irlanda...

Sindicatele din Educație cer ca dosarele de burse sociale să fie gestionate de primării, nu de profesori

Sindicatele au cerut o abordare mai clară și eficientă a proceselor administrative, pentru a reduce povara birocrației asupra cadrelor didactice În cadrul primei întâlniri cu...

Marcel Ciolacu a confirmat: Crin Antonescu va fi candidatul unic al Coaliției la prezidențiale

Decizia, deja stabilită la nivel politic, urmează să fie validată, oficial, în cadrul unui Congres comun al PSD, PNL și UDMR Președintele PSD, Marcel Ciolacu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă