Legea graţierii în masă a fost avizată de comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, astfel că pedepsele de până la patru ani ar putea fi amnistiate.
Comisia pentru drepturile omului a avizat proiectul de lege care prevede amnistia şi graţierea pedepselor de până la patru ani, proiect iniţiat de deputaţii Mădălin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun – reprezentantul Partidei Rromilor. Avizul va merge la comisia juridică a Camerei şi de acolo în plenul Camerei Deputaţilor, care este decizionala, informează Realitatea.net.
Proiectul fusese iniţiat de cei doi deputaţi în perioadă în care fostul prim-ministru Adrian Năstase se afla în închisoare, condamnat pentru corupţie, ceea ce a alimentat speculaţiile conform cărora USL intenţiona să îl scape de pedeapsă pe fostul premier.
Legea a fost însă respinsă, pe 22 mai, prin vot în plenul Senatului, după ce 84 de senatori au votat împotrivă, şi urmă să meargă în Camera Deputaţilor, pentru dezbateri şi vot final.
Proiectul prevede o serie de 28 de infracţiuni care ar fi exceptate de la graţiere, printre care omorurile sau violurile. Printre argumentele prezentate în favoarea legii, cei doi deputaţi au invocat faptul că închisorile sunt supraaglomerate şi statul cheltuieşte foarte mulţi bani cu deţinuţii.