0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportDeclaraţie şocantă a lui Ponta despre scandalul pensiilor: Nici dacă-i împuşti nu...

Declaraţie şocantă a lui Ponta despre scandalul pensiilor: Nici dacă-i împuşti nu e suficient. Vezi la cine se referă

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări referitoare la răspunderea guvernanţilor în cazul OUG 107/2010, că „nici dacă-i împuşti nu e suficient”, el arătând că cele 2,2 milioane de pensionari cărora li s-au reţinut bani trebuie să primească şi scuze, informează Mediafax.

„Gândiţi-vă că am pierdut cinci luni. În luna noiembrie aceste Comisii (de Sănătate şi de Muncă, n.r.) prin votul majorităţii lor, au dorit să rezolve problema şi Anastase nu a vrut. Deci ce răspundere? Ce să spun? Nici dacă-i împuşti nu e suficient”, a spus Ponta.

Citeşte şi Ponta: Astăzi nu avem voturile pentru trecerea moţiunii

Întrebat dacă ar putea exista o răspundere penală, Ponta a replicat: „Câte penale mai are Roberta Anastase? Ce să facem? Celor 2,2 milioane de pensionari trebuie să li se ceară scuze, să li se repare prejudiciul cauzat prin incompetenţă şi ticăloşie. Pentru că retrimiterea de două ori la Comisie e mai mult decât incompetenţă, e ticăloşie”.

El a precizat că miniştrii Muncii şi Sănătăţii nu au venit la audierile din Comisiile de resort, deşi au fost chemaţi, pentru că, probabil, îşi strâng lucurile din birouri înainte de dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură depus ede opoziţie.

„Asta este responsabilitatea Guvernului actual. Este un Guvern pe ducă. Probabil că oamenii îşi strâng lucrurile din birouri”, a spus Ponta.

Liderul PSD a precizat că actuala putere comite ilegalităţi şi abuzuri având funcţia de preşedinte al Camerei, deţinută de Roberta Anastase, despre care a spus că este o „persoană dispusă la un nivel oricât de jos al ilegalităţilor”.

„În primul rând, vorbim de o responsabilitate politică. Repet, dacă aş fi fost prim-ministru, doamna Boghicevici pleca în aceeaşi zi Şi doi – şi acum trebuie să înşţelegeţi de ce se ţin cu dinţii de scaunul Robertei Anastase – uitaţi-vă câte abuzuri şi câte ilegalităţi comit tot timpul având funcţia şi având o persoană dispusă la un nivel oricât de jos al ilegalităţilor”, a mai spus Ponta.

Liderul PSD a participat, miercuri, la şedinţa comună a Comisiilor de Sănătate şi Muncă din Camera Deputaţilor, care au aprobat cu unanimitatea membrilor prezenţi, un raport de adoptare a OUG 107/2010, referitoare la plata CASS de către pensionari, stabilind însă restituirea eşalonată a banilor, începând cu data adoptării OUG, nu de la decizia CC.

Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reţine, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuţii de sănătate.

În mai multe judeţe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanţe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele judeţene de pensii, în care solicitau restituirea contribuţiei de sănătate de 5,5%, iar instituţiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanţă de urgenţă.

În 13 martie, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Deputatul PSD Adrian Solomon a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că dacă premierul Ungureanu vine de 1 Mai la Bârlad şi nu discută cu autorităţile locale, va avea „nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro, iar asta nu-i o ameninţare, ci o asigurare”.

Aldo Moro, important om politic italian şi preşedinte al Partidului Democraţia Creştină, a fost răpit şi ucis în 1978 de către grupul terorist Brigăzile Roşii, în contextul în care propusese o colaborare între comunişti, socialişti şi catolici în perioadă de criză economică.

În replică, Guvernul a informat că premierul Ungureanu este „profund îngrijorat” de derapajele discursurilor politice şi cere solidarizare pentru eliminarea exceselor, după ce deputatul PSD Adrian Solomon a declarat că primul-ministru va avea „soarta lui Aldo Moro” dacă vine la Bârlad şi nu discută cu primarul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă