Schimbarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului, dorinţă arzătoare a PDL în primăvară, este acum cerută de o singură voce, a lui Marko Bela. Democrat-liberalii tac.
Eliminarea amendamentelor din Legea educaţiei care permiteau studierea istoriei şi geografiei în limba maghiară l-a iritat atât de tare pe Marko Bela încât de două zile cere schimbarea preşedintelui Senatului. Este pentru prima oară în istoria parlamentară a UDMR când ungurii iau o poziţie tranşantă faţă de un demnitar. „Am opinia că a încălcat regulile de echidistanţă, de neutralitate, în funcţia de preşedinte al Senatului, nu ca politician”, a declarat ieri Marko Bela. El susţine că Mircea Geoană ar trebui înlocuit din funcţia de preşedinte pentru că a aprobat lucrările Comisiei de educaţie, care s-au desfăşurat în afara regulamentului. În replică, Mircea Geoană spune că Marko „are toată libertatea să procedeze la şantaj şi intimidare în cadrul coaliţiei din care face parte”. „În Senat, şantajul şi intimidarea nu îşi au locul”, a adăugat Geoană.
Democrat-liberalii nu discută subiectul
Partenerii de guvernare ai UDMR nu împărtăşesc însă opinia lui Marko Bela, cu toate că, în urmă cu câteva luni, revocarea lui Geoană părea prioritară pentru PDL. După eşecurile repetate din martie, pedeliştii i-au promis şefului Senatului că vor încerca o nouă detronare la începutul sesiunii din toamnă. Acum, democrat-liberalii par să fi ajuns la sentimente mai bune cu Mircea Geoană, pe de o parte, pentru că o eventuală schimbare a lui ar putea duce la o replică a opoziţiei în Camera Deputaţilor, iar pe de altă parte pentru că proiectele Guvernului sunt la mâna pesedistului, care conduce Biroul Permanent, unde opoziţia este majoritară.
De altfel, preşedintele Consiliu-lui Naţional al PSD, Adrian Năstase, remarca recent că, spre de–osebire de Roberta Anastase, Geoa-nă a „învăţat să facă un fel de balet” pentru a împăca şi opo-ziţia, şi puterea. În tabăra cealaltă, senatorul PDL Gabriel Berca explică pactul tacit de nonagresiune: „Vreţi să ajungem la haosul din Camera Deputaţilor? Am fi cerut poate schimbarea lui
Geoană, dacă încălca regulamentul prin refuzul de a trimite Legea educaţiei în plen”. Colegii săi senatori, întrebaţi de România Liberă cum se poziţionează faţă de solicitarea UDMR, au răspuns la unison: „Nu s-a discutat. PDL nu face speculaţii pe această temă”.
Pentru a fi înlăturat Mircea Geoană de la şefia Senatului ar trebui nu doar ca reprezentanţii coaliţiei să convingă că acesta a încălcat Regulamentul de funcţionare a Camerei, dar şi ca social-democraţii care l-au propus să fie de acord cu declanşarea procedurii de revocare. Apoi, pentru respectarea configuraţiei politice de la începutul legislaturii, postul de preşedinte al Senatului ar reveni tot PSD.
Legea educaţiei intră luni în plen
După un drum lung şi încâlcit, Legea educaţiei va intra luni în plenul Senatului, în forma adoptată de comisia de specialitate, mutilată practic faţă de varianta iniţială. Textul va fi votat astfel după lămuririle Curţii Constituţionale, aşteptate de Guvern astăzi. În cazul în care CCR dă un răspuns favorabil pentru Emil Boc şi acesta va continua cu asumarea răspunderii, Mircea Geoană şi opoziţia ar putea sesiza din nou Curtea, de data asta pe textul legii.
La solicitarea Senatului, Academia Română a realizat un raport privind oportunitatea unora din măsurile propuse de Guvernul Boc în Legea educaţiei.
Citeşte aici mai multe date despre acest raport.