„Marea descentralizare”, asupra cărora se chinuie să convină liderii USL, a fost si ea la un pas de a fi adoptată de Guvernul Ponta prin ordonanţă de urgenţă, după cum anunţa chiar vicepremierul Liviu Dragnea în urmă cu mai bine de o săptămână. La fel ca în cazul Codului rutier, trimis în cele din urmă în Parlament, Guvernul pare să se fi răzgândit şi în cazul descentralizării în ultimul moment: vom avea o angajare a răspunderii Executivului.
Unul dintre reproşurile aduse de liderii USL Cabinetelor Boc a fost acela că ar guverna ţara prin ordonanţe de urgenţă, ocolind şi, ca atare, sfidând Legislativul. Ei bine, deşi are în Parlament o majoritate incomparabil mai confortabilă decât aveau PDL-UDMR-UNPR, premierul Victor Ponta preferă tot guvernarea prin ordonanţe de urgenţă. Mai precis, de la începutul anului şi până la mult-criticatul Cod al insolvenţei, adoptat prin OUG pe 2 octombrie 2013, Guvernul Ponta a emis nu mai puţin de 91 de ordonanţe de urgenţă. Adică, un pic mai mult de zece pe lună. Alte două ordonanţe au figurat pe agenda Executivului.
Şi mai grav este că au fost adoptate ordonanţe de urgenţă pe subiecte sensibile, cu implicaţii majore, precum deja menţionatul Cod al insolvenţei, despre care s-a spus că ar fi fost modificat în secret în scopul afectării instituţiilor de presă. Chiar şi Codul rutier a fost la un pas de trecere prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul decizând în ultimul moment, ieri, să-l trimită în Parlament sub formă de proiect de lege.
Timpul scurt rămas, pretextul favorit
Anunţul că proiectul descentralizării ar putea fi adoptat de Guvernul Ponta prin OUG a fost făcut, săptămâna trecută, chiar de cel care lucrează de luni de zile la proiect, vicepremierul Liviu Dragnea. Potrivit acestuia, „variante foarte bune“ de adoptare a legii privind descentralizarea ar fi fost atât ordonanţa de urgenţă, cât şi un proiect de lege care să fie dezbătut în Parlament în procedură de urgenţă. Tot Dragnea a subliniat însă necesitatea ca descentralizarea să se aplice de la 1 ianuarie 2014, fapt care înclina balanţa mai degrabă spre varianta ordonanţei de urgenţă. Nu de alta, dar mai durează, după cum spunea vicepremierul, vreo două săptămâni până să se convină în USL asupra „ultimelor nuanţe“.
În afara celor două variante menţionate de Liviu Dragnea, Guvernul Ponta mai are una, astfel încât să se încadreze în timpul scurt rămas: angajarea răspunderii în Parlament. Modalitatea de adoptare s-ar potrivi mai bine şi prin prisma anvergurii proiectului, Guvernul Ponta având astfel şansa
să-şi asume politic sumedenia de modificări preconizate.
Angajarea răspunderii a fost decisă doar acum câteva zile, fiind programată pentru luna noiembrie, după cum a anunţat premierul. Potrivit lui Victor Ponta, dacă „va exista o largă majoritate de susţinere“, proiectul va fi adoptat prin angajarea răspunderii înainte de adoptarea bugetului (astfel încât să fie asigurată şi finanţarea necesară descentralizării).
De ce sunt mai „bune“ ordonanţele de urgenţă
Faţă de proiectele de lege (indiferent de procedura în care sunt ele trecute prin Parlament – normală, de urgenţă sau prin angajarea răspunderii), ordonanţele de urgenţă prezintă două avantaje majore. Primul se referă la momentul aplicării, şi anume imediat după emitere. Cu alte cuvinte, până când ordonanţa de urgenţă ajunge să fie dezbătută şi, eventual, modificată în Parlament, ea produce efecte, uneori ireversibile (de pildă, în cazul mult-criticatului Cod al insolvenţei, licenţele suspendate sunt bun suspendate până când articolul care permite acest lucru va fi schimbat sau eliminat). Apoi, nu trebuie omis faptul că, în funcţie de interesele majorităţii la putere, unele ordonanţe de urgenţă ajung să fie dezbătute de Parlament la ani buni de la emiterea lor. De pildă, pe agenda Legislativului se află încă proiectele de lege privind aprobarea unor ordonanţe de urgenţă emise în 2006 şi 2007 (OUG nr. 131/2006 şi, respectiv, OUG nr. 69/2007).
Al doilea avantaj major al ordonanţelor de urgenţă se referă la posibilitatea atacării la Curtea Constituţională. Faţă de proiectele de legi, care înainte de trimiterea la promulgare (adică înainte de a intra în vigoare) pot fi atacate de senatori şi deputaţi la Curtea Constituţională, ordonanţele de urgenţă au un cu totul alt regim. Ele pot fi atacate la CCR doar de Avocatul Poporului, după aprobarea lor de Guvern, nu înainte. Or, după cum s-a văzut de-a lungul timpului, Avocatul Poporului şi-a manifestat acest atribut în puţine cazuri, în condiţiile în care, de regulă, este de aceeaşi culoare politică cu Executivul.
