3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportDaniel Savu (PSD) susţine că cinci parlamentari din Prahova ai puterii vor...

Daniel Savu (PSD) susţine că cinci parlamentari din Prahova ai puterii vor vota moţiunea de cenzură

Senatorul PSD Daniel Savu susţine că cinci parlamentari din judeţul Prahova, membri ai arcului guvernamental, vor vota moţiunea de cenzură depusă de USL, nemulţumirile acestora fiind legate de modul în care au fost trataţi de Roberta Anastase în judeţ, potrivit Mediafax.

„Pot spune că cinci parlamentari ai puterii vor vota moţiunea de cenzură pe care a depus-o USL. Nemulţumirile acestora sunt legate de modul în care au fost trataţi de Roberta Anastase în judeţ, dar şi de lipsa de ajutor pentru cetăţenii pe care îi reprezintă. În aceste condiţii, tind să cred că moţiunea noastră de cenzură va trece şi va marca, astfel, un mandat scurt şi ruşinos al lui Mihai Răzvan Ungureanu. Se pare că guvernarea de tarabă pe care premierul Ungureanu a practicat-o din momentul în care a fost numit de Traian Băsescu a nemulţumit nu doar cetăţenii şi parlamentarii opoziţiei, ci şi pe cei ai Puterii. Este un semn important că Executivul trebuie să plece”, a declarat senatorul Daniel Savu.

Parlamentarii din Prahova care aparţin puterii sunt Cristian-Ion Burlacu, Florin Serghei Anghel, Mihai Cristian Apostolache, George Ionescu, Sever Voinescu-Cotoi, Roberta Anastase, Andrei-Valentin Sava şi Sorin Serioja Chivu.

USL a depus, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Documentul, intitulat „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”, a fost depus la Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Moţiunea de cenzură este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Documentul are 15 pagini şi este structurat pe trei capitole.

Ungureanu s-a întâlnit, joi, cu conducerile PDL, UNPR, UDMR pentru a discuta despre moţiune, el precizând că va avea discuţii, luni, şi cu reprezentanţii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Premierul a declarat anterior că este bucuros că opoziţia a depus o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, deoarece astfel are posibilitatea să se adreseze în Parlament şi liderilor opoziţiei.

El a spus că se bucură de faptul că opoziţia vine cu o moţiune de cenzură, adăugând că este prima dată în istoria post-decembristă a României când un guvern primeşte la doar două luni de la instalare un astfel de test deschis.

Ungureanu a declarat din nou, duminică, că nu are „niciun fel de emoţii” pentru moţiunea de cenzură depusă de opoziţie la adresa Guvernului şi că aşteaptă momentul când se va putea adresa atât Parlamentului, cât şi întregii ţări.

Cele mai citite

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...

Petrolul Ploiești, în dificultăți financiare. Ce datorii trebuie achitate?

Petrolul Ploiești, echipă aflată pe loc de play-off în Liga 1, se confruntă cu o situație financiară dificilă. Claudiu Tudor, președintele clubului, a dezvăluit...
Ultima oră
Pe aceeași temă