6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportCum forţează PNL mâna lui Băsescu

Cum forţează PNL mâna lui Băsescu

Conducerea PNL se reuneşte duminică pentru a face o nouă propunere la şefia Ministerului Transporturilor, în locul lui Ovidiu Silaghi. Cum interimatul lui Victor Ponta expiră luni, preşedintele Băsescu este astfel forţat să accepte orice nominalizare îi va fi făcută. Or, în această situaţie, se pune întrebarea: de ce nu se întâlnesc liderii PNL mai repede?

Pe lângă secretarul de stat Cristian Ghibu (un apropiat al lui Relu Fenechiu), au mai apărut pe lista posibililor nominalizaţi alte nume, unele dintre ele destul de controversate. Este vorba de ex-ministrul Apărării Teodor Atanasiu, europarlamentarul Norica Nicolai, deputatul Cristian Buican şi senatorul Marius Nicoară.

Împotriva fostului ministru Atanasiu, şef al PNL Alba, DNA Cluj a început anul trecut urmărirea penală sub acuzaţia săvârşirii de infracţiuni la Legea referendumului. Mai precis, liderul liberal şi-ar fi folosit influenţa pentru a obţine foloase de natură electorală în favoarea partidului din care face parte şi ar fi promis, oferit şi dat bani, bunuri ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

La rândul său, europarlamentarul Norica Nicolai a fost o dată în postura de ministru desemnat, pentru portofoliul Justiţiei. Atunci, preşedintele Băsescu i-a respins nominalizarea arătând că nu îndeplineşte criteriile legale pentru această funcţie din cauza unor „incidente“ de când era procuror, după cum a rezultat din mapa profesională.

În fine, dacă ar fi propus Cristian Buican pentru Ministerul Transporturilor ne puteam aştepta la o dinamitare a relaţiilor dintre PSD şi PNL, dat fiind că este de notorietate scandalul care există de ceva vreme în USL Vâlcea, scandal întreţinut de Buican şi de preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.

La rândul său, senatorul liberal Marius Nicoară s-a făcut remarcat de presă după ce a fost surprins în plenul Camerei Superioare vizionând un film indecent, în timp ce colegii săi dezbăteau legea pensiilor.

Joc la limită

Interimatul lui Victor Ponta la Ministerul Transporturilor expiră pe 26 august, după calculele acestuia, şi pe 25 august, după calculele preşedintelui Traian Băsescu. Reamintim că şeful statului spunea că interimatul expiră pe 25 august dar, cum această dată pică duminica, va decide pe 23 august ce face cu nominalizarea lui Ovidiu Silaghi la şefia MT. Chiar dacă luăm termenul lui Ponta, iar noua propunere de ministru ajunge pe masa preşedintelui luni dimineaţa, tot ne aflăm într-o situaţie fără precedent. Potrivit Constituţiei, interimatul poate fi de cel mult 45 de zile şi, după cum a explicat chiar Ponta, jurist de profesie, acesta nu poate fi prelungit, nici măcar prin desemnarea unui alt interimar. Or, asta înseamnă că preşedintele ar fi obligat să accepte orice propunere vine dinspre PNL, pentru a fi respectat termenul constituţional.

Existenţa unei presiuni asupra şefului statului a fost admisă chiar de premierul Ponta în conferinţa de luni: „Nu vreau să cred, chiar dacă am o părere foarte proastă despre domnul Băsescu, nu vreau să cred că va încălca Constituţia, care spune foarte clar că în 45 de zile trebuie să numească. Nu o să ne jucăm cu şapte propuneri pe care le plimbăm între Palatul Victoria şi Cotroceni. (…) Noul ministru practic de luni trebuie să preia problema CFR Marfă, trebuie să preia POS de Transporturi“. Nici Ponta, nici vicepremierul Daniel Chiţoiu nu au explicat însă de ce PNL nu vine cu o nouă propunere pentru Ministerul Transporturilor mai repede, în zilele următoare şi nu tocmai la sfârşitul săptămânii.

Epopeea numirii unui ministru liberal la Transporturi continuă după ce DNA a cerut începerea urmăririi penale a lui Ovidiu Silaghi, bănuit că ar fi comis infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată. Acesta ar fi primit, totodată, o mită de 200.000 de euro pentru ca unul din contractele lui Nelu Iordache să nu fie reziliat de CNADNR, iar altele să nu fie puse în discuţie. La rândul său, Silaghi a fost propus la MT după demisia lui Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul“.

Reacţia lui Antonescu din vacanţă

Aflat într-o vacanţă prelungită (cam de la jumătatea lunii iulie încoace), liderul PNL a considerat necesar să trimită un comunicat de presă pentru a-i lua apărarea lui Ovidiu Silaghi şi a „deza­vua campania publică de compromitere politică“ a acestuia. „PNL constată cu îngrijorare că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepreşedinte al partidului, a venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor“, arată Crin Antonescu în comunicat.

Cele mai citite

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...
Ultima oră
Pe aceeași temă