În România, foştilor deţinuţi politici nu li s-au acordat compensaţii morale pentru umilinţele îndurate în temniţele comuniste. În alte state, despăgubirile acordate au fost consistente.
Un număr exact al celor care au fost aruncaţi în temniţele comuniste, pentru singura vină de a nu fi fost pe placul regimului, este greu de estimat. Se vorbeşte de sute de mii, alţi spun că numărul lor se apropie de două milioane.
Statul este răspunzător nu doar pentru condamnările politice de 2,3 sau chiar 20 ani de închisoare, ci şi pentru traumele trăite de aceşti oameni după eliberarea din puşcărie. Ei au purtat mereu anatema de a fi fost deţinuţi politici: şi-au găsit greu de lucru sau au fost nevoiţi să accepte posturi mult sub pregătirea lor, au fost anchetaţi de autorităţi, proprietăţile nu le-au mai fost înapoiate, copiii au fost împiedicaţi să ajungă la facultăţi.
Statul a decis, după aproape două decenii de libertate, că trebuie să le facă o reparaţie morală. Astfel, a apărut Legea 221/2009 care le oferea deţinuţilor politici posibilitatea de a cere compensaţii financiare. Alarmat de numărul cererilor depuse imediat după intrarea în vigoare a legii şi mai ales de sumele cerute, Guvernul a dat o ordonanţă pentru a limita despăgubirile la suma de 10.000 de euro. Peste câteva luni însă, Executivul putea răsufla uşurat. Legea a fost declarată neconstituţională. Nici un deţinut nu a primit vreun leu de la stat.
Cum s-a întâmplat la alţii
În alte ţări care s-au confruntat, în secolul trecut, cu regimuri totalitare, autorităţile au înţeles că trebuie să plătească pentru suferinţele pricinuite deţinuţilor politici. În 2005, în Cehia, Senatul a fost de acord ca familiile celor ucişi în timpul evenimentelor din 1968 să primească 6.500 de dolari. Urmaşii celor violaţi sau răniţi au primit jumătate din sumă. Aceste compensaţii se adaugă indemnizaţiilor lunare pe care foştii deţinuţi le primesc de la statul ceh.
În 2002, guvernul spaniol a condamnat regimul fascist a lui Franco. Trei ani mai târziu a supus spre dezbatere o lege prin care cei care au fost închişi de Franco din raţiuni politice să fie despăgubiţi cu aproximativ 135.000 de euro. Până şi regimul de la Beijing a decis să ofere familiei unui tânăr ucis în timpul protestelor din piaţa Tienanmen din 1989 suma de 8.700 de dolari.
50 de euro anul de puşcărie
În România, un deţinut politic a rămas cu indemnizaţia lunară de 200 de lei, plătită pentru fiecare an de puşcărie. În această situaţie mai sunt 28.000 de persoane. Soţiile deţinuţilor politici care au murit între timp – aproximativ 30.000 – primesc o sumă fixă 200 de lei lunar. Deportaţii primesc, şi ei, 200 de lei pe lună.
„Sumele sunt derizorii”, spune Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei foştilor deţinuţi politici: „Noi am muncit în mină la Cavnic, la Baia Sprie, în lagărele din Balta Brăilei. Cu noi s-a făcut mai mult de jumătate din Canalul Dunăre Marea Neagră. Am primit câţiva ani medicamente gratuite. Apoi ne-au spus că nu mai avem dreptul decât la cele autohtone. După o vreme, acestea au devenit parţial compensate. De la 1 ianuarie plătim şi CAS”, spune Bjoza.
