16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSportCreţu: Absenţa lui Băsescu de la reuniunea de la Varşovia reflectă incoerenţa...

Creţu: Absenţa lui Băsescu de la reuniunea de la Varşovia reflectă incoerenţa politicii externe

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte PSD, consideră că refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a participa la Reuniunea de la Varşovia a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est din cauza invitării Kosovo reflectă incoerenţa şi lipsa de viziune a politicii externe româneşti, potrivit Mediafax.

„Absenţa preşedintelui Băsescu de la Reuniunea de la Varşovia reflectă incoerenţa şi lipsa de viziune a politicii externe româneşti”, susţine Corina Creţu, citată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele PSD amintind că la reuniune va participa şi preşedintele SUA, Barack Obama.

„Reuniunea nu are ca subiect Kosovo, ci se referă la evoluţiile regiunii noastre, care a beneficiat substanţial de susţinerea Statelor Unite ale Americii după căderea comunismului. Sigur că putem reproşa părţii americane faptul că a forţat recunoaşterea Kosovo înainte de a exista un aranjament care să ţină cont de interesele legitime ale Serbiei, dar reuniunea de la Varşovia era cadrul perfect pentru ca România să-şi expună obiecţiile în legătură cu acest subiect”, a declarat Corina Creţu, potrivit comunicatului.

Europarlamentarul PSD reaminteşte faptul că Romania „tocmai a acceptat, fără obiecţii, ca SUA să-şi monteze interceptoare şi radare în România”. Corina Creţu precizează că „nici măcar Federaţia Rusă, cu toate că nu recunoscut existenţa Kosovo, nu şi-a permis luxul de a refuza Administraţia SUA şi pe preşedintele Obama”.

„Nimic din ceea ce se întâmplă în politica externă a României nu mai are coerenţă. Totul este o improvizaţie lipsită de viziune. Boicotul nostru nu schimbă nimic şi nici nu ajută cu ceva cauza Serbiei. Kosovo nu este acum o miză pentru România. Vrem o relaţie privilegiată cu SUA, într-adevăr. E bine cu baze militare americane, dar ar fi şi mai bine cu batalioane de investitori americani”, consideră vicepreşedintele PSD.

Ea precizează că aceşti invenstitori nu sunt interesaţi de scutul antirachetă, ci de starea şoselelor, calificarea mâinii de lucru, reducerea birocraţiei, o justiţie corectă şi consistenţa ajutoarelor de stat pentru investiţiile semnificative.

„La toate aceste capitole suntem corigenţi pentru investitorii americani”, susţine europarlamentarul social-democrat.

„Un spectru ceauşist pluteşte de ceva vreme asupra politicii externe româneşti. E vremea să uităm acel mod de a face politică externă. E perimat, vremurile s-au schimbat. Ne putem promova interesele şi altfel, cu condiţia să ştim ce vrem şi să fim coerenţi în abordarea problemelor”, a concluzionat Corina Creţu.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a confirmat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu nu va participa la summit-ul de la Varşovia, deoarece „gazdele reuniunii din acest an au decis invitarea unei entităţi care nu este recunoscută ca stat de către ţara noastră”.

„În perioada 27-28 mai, la Varşovia, va avea loc cea de a 17-a Reuniune a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est. Având în vedere că gazdele reuniunii din acest an au decis invitarea unei entităţi care nu este recunoscută ca stat de către ţara noastră, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu va participa la acest eveniment”, a precizat Valeriu Turcan, purtător de cuvânt al şefului statului român, întrebat despre informaţiile apărute în presa sârbă conform cărora România nu va participa la summit-ul de la Varşovia.

Serbia, România şi Slovacia vor boicota summit-ul liderilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, care va avea loc la sfârşitul săptămânii la Varşovia în prezenţa preşedintelui american, Barack Obama, din cauza Kosovo, susţine un cotidian sârb, citat de B92 în pagina electronică de marţi.

Potrivit cotidianului Danas, decizia a fost luată „deoarece Kosovo va fi tratat ca stat egal”. Polonia a decis să îl invite la reuniune pe preşedintele Kosovo, Atifete Jahjaga.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă