4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSportCresc tensiunile în USL: PNL dă ultimatum PSD în scandalul Romgaz

Cresc tensiunile în USL: PNL dă ultimatum PSD în scandalul Romgaz

Tensiunile din cadrul USL au escaladat ieri, când preşedintele organizaţiei PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, i-a dat un ultimatum ministrului PSD al Energiei, Constantin Niţă, să renunţe până sâmbătă la planul de a muta sediul central al Romgaz la Bucureşti. În caz contrar, Cazan a ameninţat că PNL va cere luni în Parlament demisia lui Niţă.

Este pentru a doua oară în două zile când PNL şi PSD se află pe poziţii divergente, după ce Crin Antonescu a respins proiectul „taxei de solidaritate“ de 10% a bugetarilor. Surse apropiate sistemului energetic ne-au delarat că va urma o nouă confruntare între Niţă şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, pe tema ordonanţei de transfer a Transgaz şi Transelectrica al Ministerul Finanţelor.

„Dacă nu se gestionează şi nu se va ajunge la un rezultat comun, o să cer public demisia domnului ministru Niţă. Săptămâna viitoare, luni, sigur o să am o interpelare şi o declaraţie politică pe acest subiect“, a declarat Mircea Cazan. Acesta a spus că aşteaptă ca ministrul Niţă să renunţe până sâmbătă la decizia sa de a muta conducerea centrală a Romgaz la Bucureşti, lucru făcut public printr-o declaraţie acordată vinerea trecută: „Dacă până sâmbătă nu se ajunge la un punct comun, voi cere demisia domnului ministru, pentru că nu poate gestiona. Să spună că nu se vor muta la Bucureşti conducerile centrale ale Romgaz şi Transgaz“, a declarat ultimativ deputatul PNL.

Potrivit lui Cazan, care, ca mai toţi politicienii sibieni, are o legătură strânsă cu Romgaz, solicitarea sa ca Niţă să demisioneze nu va duce la tensiuni în USL, pentru că el cere, de fapt, înlocuirea ministrului Energiei cu un alt membru al PSD care să nu înfiinţeze sedii ale Romgaz şi Transgaz la Bucureşti. Ultima oară când un ministru PSD a fost demis din Guvern şi socialiştilor li s-a solicitat să numească pe altcineva lucrurile nu au mers deloc în direcţia sugerată de Cazan. Demiterea, în septembrie 2009, a lui Dan Nica din funcţia de ministru de Interne, de către Emil Boc, a dus la căderea Executivului şi la o criză guvernamentală care a durat până după alegerile prezidenţiale. Dacă atunci miza era în primul rând politică, acum este mai cu seamă economică şi priveşte distribuţia între PSD şi PNL a principalelor prăzi din energie. Liderul PNL Sibiu l-a acuzat pe Niţă că „habar n-are ce face“: poziţia lui Cazan nu a fost dezavuată nici de prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, nici de Crin Antonescu, pentru care Sibiul şi controlul asupra resurselor din regiune constituie elemente esenţiale ale strategiei lor politice.

Atât Cazan, cât şi superiorii săi politici sunt conştienţi că Niţă ştie foarte bine ce face. Vrea să consolideze controlul PSD asupra Romgaz, la conducerea căreia l-a instalat anul trecut pe Corin Cîndrea, un personaj controversat, cercetat în dosarul gazului subvenţionat acordat preferenţial lui Ioan Niculae. Ponta i-a ironizat pe „directorii de la Mediaş“, care au salarii de 10.000 de euro, în răspunsul dat lui Antonescu la opoziţia acestuia faţă de taxa de solidaritate, semn că lucrurile nu merg exact cum şi-ar dori la Mediaş şi ar prefera să-i aducă la Bucureşti, sub o supraveghere mai atentă.

Sursele consultate de „România liberă“ ne-au declarat că următorul scandal PSD-PNL are în centru ordonanţa de urgenţă prin care Transgaz şi Trans-electrica sunt transferate la Ministerul Finanţelor, dar fără OPCOM (bursa energiei), Dispeceratul Energetic Naţional şi fără Formenerg (compania de formare profesională), toate trei aflate 100% în proprietatea Transelectrica, dar care vor rămâne la Ministerul Economiei. Potrivit surselor consultate, obiectivul lui Niţă este scoaterea OPCOM de sub Transelectrica, care i-a asigurat până acum independenţa, pentru a manipula piaţa energiei în folosul PSD şi al clienţilor săi.

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, pare să aibă acelaşi obiectiv, dar pentru clienţii PNL-PC şi ai lui Dan Voiculescu, motiv pentru care încearcă să blocheze ordonanţa în Parlament.

Un indiciu că Voiculescu e interesat este faptul că, ieri, Antena 3 a început să-l atace din senin pe Constantin Niţă.

Cele mai citite

Românii, cuceriți de magia edițiilor limitate: 7 din 10 aleg produse tematice de Crăciun

Studiul arată că peste 60% dintre români percep brandurile care lansează ediții tematice de Sărbători, ca fiind mai atrăgătoare Produsele în ediție limitată, lansate cu...

Românii, cuceriți de magia edițiilor limitate: 7 din 10 aleg produse tematice de Crăciun

Studiul arată că peste 60% dintre români percep brandurile care lansează ediții tematice de Sărbători, ca fiind mai atrăgătoare Produsele în ediție limitată, lansate cu...

Călin Georgescu vrea evaluarea scutului antirachetă de la Deveselu

Candidatul pro-rus Călin Georgescu a spus, marți, într-un interviu televizat, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, "va fi evaluat", transmite Antena...
Ultima oră
Pe aceeași temă