Studiile şi pregătirea profesională pe care şi le-a trecut în CV demonstrează că Cynthia Carmen Curt nu este îndreptăţită să ocupe funcţia de consul general. Dar, în cazul ei, executivul a făcut o excepţie, după cum ne-au precizat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe.
“Pentru funcţia de şef de misiune diplomatică sau consulară pot fi propuse pentru numire, în mod excepţional, personalităţi ale vieţii publice”.
Aceasta a fost precizarea MAE atunci când i-am întrebat cum se explică faptul că Cynthia Carmen nu are nici experienţa şi nici studiile necesare pentru a ocupa această funcţie.
Potrivit dicţionarului, personalitate înseamnă: “persoană cu aptitudini deosebite şi cu alese însuşiri intelectuale şi morale, care se realizează şi se manifestă în mod practic prin reuşite într-un anumit domeniu de activitate”. Ceea ce nu e cazul doamnei Curt, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice Babeş Bolyai din Cluj, fost subprefect de Cluj şi fost consiler al lui Emil Boc. Funcţii onorabile, dar nicidecum excepţionale.
Fără experienţă sau cunoştiinţe diplomatice
Legea care reglementează statutul diplomaţilor nu îi permite Cynthiei să fie cel mai de seamă reprezentant al României în Barcelona.
În Legea nr. 269/2003 la secţiunea 2, capitolul 3 se spune foarte clar: “Calitatea de membru al corpului diplomatic şi consular al României poate fi dobândită de persoana care îndeplineşte cumulativ opt condiţii. Una dintre condiţiile care trebuie îndeplină de căre o persoană pentru a putea obţine un post în diplomaţie este (la punctul g): “a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat cursul de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României”. Numai că în cv-ul postat pe siteul Universităţii din Cluj – unde Cynthia Curt este profesor – la capitolul educaţie şi formare sunt trecute în ordine: 1990-1994 Liceul Teoretic Oradea, 1994 – 1998 Facultatea de Drept Cluj, 1998 – 1999 master în drept, 2007 curs la Institutul Naţional de Administrare. În concluzie, Cynthia Curt nu a absolvit niciun fel de şcoală de diplomaţie şi ca urmare legea nu i-ar fi permis să devină consul general.
De ce nu este Cynthia specială
O altă problemă legată de această decizie apare în cazul consultării nomenclatorului de meserii. Unde, la prezentarea generală a profesiei de consul, la capitolul „cerinţe de educaţie şi pregătire profesională” se precizează: „Avansarea la gradul de consul general se face pe baza de concurs, concurentul urmând să îndeplinească următoarele condiţii: vârsta sub 48 de ani, stagiu la o misiune diplomatică sau un oficiu consular de cel puţin 2 ani şi cunoaşterea a cel puţin două limbi de circulaţie internaţională.”
Doamna Curt nu are niciun fel de experienţă diplomatică. Experienţa în muncă a dânsei este de: avocat între 1988 – 2005, profesor la Facultatea din Cluj din 2000 până în prezent, subprefect între 2005 şi 2008. A fost angajată la Guvernul României în poziţia de Consilier de stat. La sfârşitul anului 2010, a fost numită numită şi preşedinte al Consiliului Naţional de Integritate.
În pofida a numeroase încercări, fostul consilier nu a putut fi contactat în cursul zilei lei de ieri.
Fără datorii şi cu maşină mică
Curt Cynthia Carmen are 36 de ani. Din declaraţia sa de avere reiese că are un apartament în Cluj dobândit în 1996 şi unul în Oradea dobândit în 2000. Are un autoturism Peugeot vechi de şase ani.
Anul trecut a avut venituri de aproape 85.000 de lei câştigaţi ca profesor, consilier şi inspector guvernamental. Nu are nici conturi, nici investiţii, doar un credit în valoare de 20.000 de euro scadent în 2020.