De la declaraţiile de mare prietenie şi loialitate, liderii USL au ajuns în doar câteva zile să se atace făţiş şi virulent. La prima vedere, totul a pornit de la controversatul proiect privind Roşia Montană. În fapt, lucrurile stau altfel. Crin Antonescu s-a convins şi el de ceea ce era pentru mulţi evident: social-democraţii nu vor renunţa la a avea un candidat propriu doar pentru a-i netezi lui drumul spre Cotroceni.
Într-un veritabil tur de forţă prin studiourile de televiziune, Crin Antonescu şi Victor Ponta au încercat luni seară şi în cursul zilei de ieri să convingă publicul că nu şi-ar dori ruperea USL, dar că nici nu vor sta cu mâinile în sân dacă tabăra „cealaltă“ va forţa acest lucru. De fapt, şi liberalii şi social-democraţii nu au mari speranţe faţă de viitorul USL, dar nu vor să-şi asume responsabilitatea pentru ruperea marii alianţe de 70%. Dacă social-democraţii nu au plecat de la început cu ideea ca USL să reziste după prezi-denţialele din 2014, liberalii s-au convins şi ei, între timp, că partenerii lor de Uniune nu vor renunţa nici în ruptul capului la a avea un candidat propriu doar de dragul lui Crin Antonescu. Drept pentru care, după ce au încasat luni bune lovituri mai mult sau mai puţin sub centură de la social-democraţi, liberalii îşi pregătesc contraatacul. Tonul l-a dat deja Crin Antonescu, atacându-i în ultimele două săptămâni atât pe primarul general Sorin Oprescu (considerat de mulţi drept cel mai probabil candidat la preşedinţie al PSD), cât şi pe premierul Victor Ponta (personaj politic cu o cotă de încredere, de asemenea, peste Antonescu în mai toate sondajele din ultima vreme).
Joaca de-a susţinerea
Întrebat, într-o emisiune la B1 TV, cine este candidatul PSD la preşedinţie, premierul Victor Ponta a răspuns: „Până alaltăieri v-aş fi spus fără nici un fel de emoţie Crin Antonescu, dar am văzut că nu mai vrea să fie candidatul USL“. Spunând că Antonescu a folosit în ultima vreme un limbaj „a la Traian Băsescu“, preşedintele PSD s-a arătat deranjat de ironiile şi cuvintele tari folosite de liderul liberal şi şi-a manifestat neîncrederea că social-democraţii ar mai fi dispuşi, în aceste condiţii, să-l susţină în cursa electorală. Cât despre primarul Sorin Oprescu, premierul a arătat că nu a discutat cu el „deoarece ştia că avem un angajament“.
Anticipând avertismentul partenerului său de Uniune, Crin Antonescu a subliniat într-un interviu acordat gandul.info că social-democraţii trebuie să se decidă dacă îi mai susţin sau nu candidatura la preşedinţie, iar în cazul ruperii USL, Victor Ponta ar trebui să-şi prezinte demisia din funcţia de premier, funcţie obţinută graţie existenţei USL. „Dacă cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa, ca la Partidul Comunist, sau o să meargă pe brânci ca să iasă preşedinte susţinut de PSD, se înşală amarnic. (…) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune (este vorba de postul condus de deputatul PSD Sebastian Ghiţă – n.r.), a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum Preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă, liberalilor, sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat“, a declarat Antonescu. Preşedintele PNL a vorbit, totodată, despre ipocrizia lui Ponta, care spune că „nu l-am atacat niciodată pe prietenul meu Crin“, deşi pe postul său „de casă“ sunt „în fiecare zi“ atacuri.
Cine rupe primul Uniunea?
La fel cum Crin Antonescu a dat asigurări în mod repetat că nu-şi doreşte ruperea USL, dar că „nu garantează şi pentru ceilalţi“, Victor Ponta a reluat ideea că nu pune problema scindării Uniunii. „Eu şi PSD facem toate eforturile ca tot ce am promis oamenilor să fie valabil în continuare, până în 2016“, a punctat premierul. Aceeaşi partitură a fost interpretată şi de alţi social-democraţi de seamă, dar cu unele nuanţe, demne de luat în considerare. „Suntem sincer îngrijoraţi de o serie de atacuri din partea colegilor de alianţă care par să escaladeze. Prin unele poziţii din ultima perioadă, se dau semnale greşite electoratului şi se poate pune în pericol unitatea USL“, a arătat purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan. Acesta a făcut, totodată, un apel către liberali „să nu facă rău USL prin declaraţii publice“. La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că „dacă vrei să ai susţinere, nu trebuie să ai doar susţinerea conducerii, trebuie să ai susţinerea acelor sute de mii de furnici care sunt în PSD şi care îşi doresc cu ardoare să aibă un candidat al lor la preşedinţie, pentru anul viitor“. Acesta a ţinut să amintească şi că PSD are 40% încredere în sondaje şi că „cei peste 1.200 de primari PSD, 22 de preşedinţi de consilii judeţene contează în ecuaţia votului de anul viitor“.
Preşedintele Camerei a făcut aceste declaraţii înaintea întâlnirii pe care premierul Victor Ponta a avut-o ieri, la sediul Guvernului, cu mai mulţi lideri social-democraţi, printre care şi vicepremierul Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, liderul grupului PSD din Senat şi socrul lui Victor Ponta. Oficial, toţi social-democraţii au dat asigurări că a fost o întâlnire obişnuită, de început de nouă săptămână politică. Neoficial, s-a admis însă că discuţiile s-au centrat pe relaţia PSD-PNL. Şi liberalii au programată o reuniune, vineri, la Palatul Parlamentului, în care se va discuta despre soarta USL. Până atunci, deputatul PNL Ludovic Orban s-a lansat într-o nouă serie de atacuri la adresa premierului Victor Ponta: „În loc să flecărească ca o precupeaţă, la piaţă, în loc să se ţină de codoşeli politice şi în loc să anunţe evaziv fabricări de dosare politice, trebuie să-şi readucă aminte de angajamentele electorale şi să acţioneze în acest sens dacă vrea cu adevărat să mai reprezinte electoratul care ne-a votat în 2012. Şi anume: să denunţe protocolul de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu, să renunţe la susţinerea proiectului Roşia Montană şi a proiectului gazelor de şist, să renunţe la practica ordonanţelor de urgenţă, să renunţe la a mai majora taxe şi impozite şi să revină în cadrul programului de guvernare pentru a aplica reducerea TVA cu cinci procente şi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu cinci procente, să înceteze să mai fie avocatul unor grupuri de interese care n-au avut nici o legătură cu electoratul care ne-a sprijinit în 2012 şi să-l trimită acasă pe Gabriel Oprea“. Cât despre susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu la prezidenţialele din 2014, Orban a subliniat că aceasta este „o obligaţie a PSD“. Anterior, deputatul liberal a spus că va vota orice moţiune de cenzură împotriva premierului Victor Ponta, pe care l-a calificat drept „un hibrid nereuşit“ între „capitalismul lui Năstase“ şi „comunismul lui Iliescu“.
Calcule parlamentare
Pentru dărâmarea Guvernului Ponta este nevoie să fie depusă o moţiune de cenzură în Parlament, iar aceasta să primească votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. PDL, PP-DD şi UDMR ar putea strânge semnăturile necesare pentru depunerea moţiunii (sunt 148 de parlamentari, cu doi mai mult faţă de minimul necesar). Pentru adoptarea moţiunii este însă nevoie de votul a 292 din cei 581 de aleşi, iar diferenţa poate veni de la PNL, în cazul ruperii USL şi trecerii liberalilor în opoziţie.
Ponta, primul care l-a susţinut pe Antonescu
La puţin timp după înfiinţarea USL, mai exact la 30 martie 2011, Victor Ponta anunţa că ”Antonescu este candidatul USL la preşedinţia României”. Premierul spunea atunci că el mai are de învăţat de la Antonescu. ”În ceea ce mă priveşte, consider că ar fi prematur. Mai am încă de învăţat destule ca să mă prezint la o astfel de candidatură. Astăzi, în mod indubitabil, candidatul USL este Crin Antonescu”, a spus Victor Ponta.
Ponta nu s-a dezis de Antonescu nici în 2013. La 29 aprilie, premierul susţinea că ”PSD va avea candidat propriu la prezidenţialele din 2019. USL are un singur candidat în 2014: Crin Antonescu”.
Dar nu numai Victor Ponta îl susţinea pe liderul PNL pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.
La 5 iulie 2011, Liviu Dragnea a declarat că Antonescu o să fie prezidenţiabilul USL în 2014. Secretarul general al PSD a făcut această declaraţie, în iulie 2011, în contextul lansării unor zvonuri potrivit cum că Sorin Oprescu ar putea fi candidatul susţinut de PSD.
25 aprilie 2013. Vicepreşedintele PSD, Ioan Rus, se declara gata să susţină candidatura prezidenţială a lui Crin Antonescu, daca USL va mai exista în 2014.
Şi Dan Voiculescu, preşedintele PC, a fost de acord cu propunerea USL pentru prezidenţialele din 2014. La 28 ianuarie 2013, Voiculescu comenta: ”Eu vă asigur şi vreau pe această cale să liniştesc pe cei din opoziţie, că PNL nu va avea probleme majore la congres şi Crin Antonescu va fi preşedintele Senatului şi candidatul PNL la prezidenţiale”. Declaraţia a fost făcută în contextul în care preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, a fost întrebat despre o posibilă a treia suspendare a preşedintelui Băsescu.
La 23 mai 2013, Marian Vanghelie a declarat că l-ar susţine pe Antonescu, dar asta doar pentru că merge pe linia PSD. Declaraţiile au fost făcute în contextul în care se discuta despre susţinerea lui Sorin Oprescu la prezidenţiale. „Eu îi urez succes, să-i dea Dumnezeu sănătate, să candideze şi să şi câştige. Eu nu pot să îl susţin, eu trebuie să susţin PSD, am altă linie. L-aş susţine pe Antonescu indiscutabil”. (Valeria Cupă)