3.8 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSportCe spun Boc şi Udrea despre "Alianţa socialist-populistă"

Ce spun Boc şi Udrea despre „Alianţa socialist-populistă”

Pentru ministrul Dezvoltării, Elena Udrea „Alianţa socialist-populistă” este doar consfiinţirea „unei coabitări” care există de mai mult timp şi pe care preşedintele a bătut-o în 2009, scrie NewsIn.

„Nimic nou, doar o recunoaştere a unei realităţi vechi, încă din 2007, de când Tăriceanu a scos PDL de la guvernare. Ei coabitează, au avut permanent proiecte comune, cel mai important fiind acela . Este o alianţă pe care preşedintele tocmai a bătut-o în 2009, deci pentru noi nu este decât o clarificare a unei situaţii despre care demult încercam să conştintizăm opinia publică”, a spus şefa PDL Bucureşti.

Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că este de acord cu un singur obiectiv al „Alianţei socialist-populiste” dintre PSD şi PNL, şi anume că partidele componente vor rămâne în opoziţie până în 2019.

„Prin noua alianţă pe care o fac cei de la PSD şi PNL, alianţa socialist-populistă, ce fac de fapt? Apără şi favorizează statul creat de Ion Iliescu. Prin mentalitatea, gândirea şi lucrurile pe care le-a promovat în România avem un stat care nu a încurajat munca, ci lenea, am avut un stat care i-a obligat pe români să stea cu mâna întinsă. Din tot programul alianţei socialist-populiste cu un singur lucru sunt de acord: că vor rămâne acolo unde sunt şi acum, în opoziţie până în 2019”, a comentat Boc înfiinţarea Uniunii Social-Liberale.

Preşedinţii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au semnat sâmbătă la Parlament protocolul prin care ACD şi PSD formează Uniunea Social-Liberală.

Anterior, Antonescu şi Daniel Constantin, ca lideri ai ACD au semnat documentul care statuează alianţa dintre ACD şi PSD.

De asemenea, mai înainte înfiinţarea USL a fost validată de Delegaţia Permanentă a PNL, Consiliul Naţional al PSD şi Consiliul Naţional al PC.

Uniunea Social Liberală (USL) îşi propune să funcţioneze până pe 31 decembrie 2020. USL va fi condusă de preşedintele PSD şi de cel al PNL, care vor lua decizii prin „consultare şi consens”. Uniunea Social Liberală va propune candidaţi comuni la alegerile parlamentare, interzice negocierile cu PDL pentru o viitoare majoritate şi se obligă la opoziţie în situaţia în care nu ar putea obţine majoritatea guvernamentală.

Cele mai citite

Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației, învingând detașat candidatul conservator

Milanovic, cunoscut pentru pozițiile critice față de UE și NATO, a reafirmat în discursul său de după victorie, că relațiile cu Bruxelles trebuie schimbate Președintele...

INS: Gospodăriile din România au înregistrat, la sfârșitul anului trecut, o creștere modestă a veniturilor

Diferențele dintre urban și rural rămân semnificative, gospodăriile urbane raportând venituri cu 1,3 ori mai mari decât cele rurale Potrivit datelor INS, gospodăriile din România...

România se confruntă cu scăderea accelerată a rezervelor de gaze naturale

Situația nu este specifică doar României, întreaga Europă înregistrând o golire rapidă a rezervelor de gaz Depozitele subterane de gaze naturale ale României se golesc...
Ultima oră
Pe aceeași temă