2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSportCazul Mircea Diaconu, dezbătut de Comisia juridică din Senat

Cazul Mircea Diaconu, dezbătut de Comisia juridică din Senat

Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Toni Greblă, a declarat referitor la incompatibilitatea lui Mircea Diaconu, că nu consideră că un director de teatru poate fi incompatibil cu funcţia de demnitar.

”Nu este incompatibiliate. Directorii teatrelor, rectorii marilor universităţii nu pot fi senatori. Ce poate să fure un director de teatru ? Decorul de la teatru”, a declarat Greblă.

Greblă a adăugat că există viziuni diferite de interpretare a stării de incompatibiliate, de aceea Comisia Juridică a Senatului a decis ”că este moral ca plenul Senatului să decidă” asupra stării de incompatibilitate a senatorului Mircea Diaconu.

”Cred că aceste lucruri în legătură cu incompatibilităţile ar trebui să fie analizate cu mai multă omenie”, a concluzionat Toni Greblă.
_ _ _

Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) deoarece a fost şi director de teatru şi parlamentar. Diaconu şi-ar putea pierde mandatul de senator, potrivit Realitatea.net.

În luna iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Mircea Diaconu este incompatibil. Curtea a respins contestaţia acestuia, prin care a solicitase instanţei anularea raportului ANI în care era declarat incompatibil.

Liberalul Mircea Diaconu a anunţat pe 19 iunie, de la sediul USL, că, în urma deciziei ÎCCJ, demisionează din funcţia de ministru al Culturii.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, pe 27 ianuarie 2011, starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu, întrucât, „începând cu data de 19.12.2008, a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului „C.I. Nottara”. Curtea de Apel Bucureşti a respins, la data de 16 septembrie 2011, ca nefondată, plângerea formulată de către Diaconu împotriva Raportului de evaluare a stării de incompatibilitate emis de către Agenţia Naţională de Integritate.

 

Cele mai citite

Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pentru situația din sectorul energetic

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) care va avea loc marți, 14 ianuarie, pentru a...

Rovinieta 2025: Costuri, valabilitate și modificări legislative

Proprietarii vehiculelor surprinse fără Rovinietă riscă sancțiuni, valoarea acestora fiind stabilită în funcție de tipul vehiculului și de durata utilizării ilegale a infrastructurii rutiere Începând...

CSM: Gradul de ocupare al posturilor de magistrați a crescut

Instituția subliniază că reducerea deficitului de magistrați și suplimentarea posturilor de personal auxiliar din instanțe și Parchete reprezintă priorități strategice Consiliul Superior al Magistraturii a...
Ultima oră
Pe aceeași temă