4.1 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăSportBoc: Am o listă scurtă de 4-5 nume la Ministerul Muncii, dar...

Boc: Am o listă scurtă de 4-5 nume la Ministerul Muncii, dar trebuie să mă pun de acord cu partidul

Premierul Emil Boc a declarat că are o listă scurtă de 4-5 nume de persoane propuse pentru postul de ministru al Muncii, dar că trebuie să se „pună de acord” şi cu membrii partidului înainte de a transmite nominalizarea către şeful statului, informează Mediafax.

„Trebuie să mă pun de acord cu partidul, să obţin suportul pentru persoana nominalizată, iar propunerea trebuie să acceptată de către preşedinte”, a spus Boc miercuri seara.

El a arătat că este nevoie de un ministru al Muncii care să continue „politica de forţă” a Guvernului şi că, din acest punct de vedere, fostul ministru Botiş a fost performant.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că s-a consultat în cursul acestei zile cu premierul Emil Boc pe tema desemnării unui nou ministru al Muncii, el menţionând că acesta va fi instalat până la expirarea actualului interimat, „vineri cel mai târziu”.

Şeful statului a precizat că va exista un nou ministru al Muncii înainte de terminarea interimatului de 45 de zile.

Ioan Nelu Botiş a anunţat, în 20 aprilie, că a demisionat din funcţia de ministru al Muncii, în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale într-un proiect european.

Intermatul la Ministerul Muncii a fost preluat în 22 aprilie de premierul Emil Boc.

Cele mai citite

Alexi Pitu a semnat cu USL Dunkerque! Noua destinație a fostului jucător al Farului Constanța

Alexi Pitu, fostul internațional român de tineret, a semnat un contract cu USL Dunkerque, echipă aflată pe locul 4 în Ligue 2, până în...

Căștile AirPods Pro 2 vor avea parte de un upgrade

Apple a confirmat că AirPods Pro 2 vor primi un upgrade important în următoarele săptămâni, care va adăuga funcționalități noi ce vor transforma căștile...

Gheorghe Udriște a murit. Fostul director Metrorex avea 77 de ani

Gheorghe Udriște, unul dintre cei mai influenți experți în transporturi și infrastructură din România, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani....
Ultima oră
Pe aceeași temă