Liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat sâmbătă, la Craiova, că el îl consideră cel mai potrivit pentru funcţia de preşedinte al partidului pe Vasile Blaga, chiar dacă acest lucru „deranjează foarte tare pe cei care vor pe altul sau pe cei care nu îl vor pe Blaga”.
Potrivit NewsIn, Berceanu a mai afirmat că, dacă Blaga va fi ales în funcţia de preşedinte al PDL, după 48 de ore, partidul va fi în sondaje „cu şapte procente în plus”, deoarece acesta ştie să „mobilizeze partidul şi să-i dea o direcţie şi o încredere”.
„Eu îl văd în fruntea partidului pe Vasile Blaga, ceea ce deranjează foarte tare pe cei care vor pe altul sau pe cei care nu îl vor pe Vasile Blaga. Vasile Blaga este potrivit pentru că la ora actuală este un om care ştie foarte bine ce înseamnă o întreagă imensă maşinărie de partid care să funcţioneze şi e bine cotat şi ca imagine şi ca fel de om. Dacă aş avea o variantă mai bună, nu mi-ar fi niciun fel de jenă de Vasile sau de oricine altcineva să spun «Vasile, este mai bun ăsta decât tine»”, a afirmat Berceanu.
Întrebat de candidatura la preşedenţia Partidului Democrat-Liberal a lui Teodor Baconschi, senatorul de Dolj Radu Berceanu nu s-a arătat „foarte convins” că acesta „ştie în clipa asta cam ce înseamnă să conduci un partid”.
Întrebat de ziarişti despre posibilitatea ca Elena Udrea să candideze la şefia PDL sau dacă aceasta ar fi o variantă, Radu Berceanu a declarat: „La nivelul acesta, în niciun caz, dar nici ea nu mi s-a părut că are tendinţe de genul acesta”.
Radu Berceanu a mai spus că nu ştie care vor fi numele din bătălia finală pentru şefia PDL şi că îşi va putea spune opinia abia atunci când se vor anunţa toate candidaturile. Democratul-liberal doljean s-a abţinut să facă o analiză în acest moment, când singura candidatură anunţată este cea a lui Sorin Frunzăverde, despre care a spus că nu are o părerea rea, dar că nu ştie „cum o să fie cu naveta de la Caraş-Severin la Bucureşti”.
Berceanu a mai susţinut că nu este exclus să nu mai candideze la nicio funcţie la nivel naţional în cadrul partidului. „Eu, în momentul de faţă, aştept să văd candidaţii la funcţia de preşedinte, echipele şi în ce direcţie doreşte fiecare să meargă, cam ce moţiune va întocmi fiecare candidat, dar nu este deloc exclus să nu candidez pentru nicio funcţie la nivel naţional. Dar nu am în momentul de faţă o evaluare sau o decizie.”, a precizat liderul PDL Dolj.