Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR 1, că nu a sugerat ca banii destinaţi securizării frontierei non-euro să fie folosiţi în altă parte, ci că România „aşa va face”, afirmând totodată că practicile din timpul guvernului Năstase nu se vor repeta cât timp el va fi preşedinte, informează Mediafax.
„Nu am sugerat. Aşa vom face, dintr-un motiv simplu: tehnologiile pe care noi urma să le achiziţionăm anul acesta sunt tehnologii de vârf în supravegherea frontierelor. (…) România decisese să-şi facă o dotare foarte bună. Doream să facem o securizare care dădea un confort tuturor statelor, la un nivel foarte bun”, a precizat şeful statului, întrebat despre declaraţia sa de la Guvern conform căreia fondurile aflate în 2011 la dispoziţia Guvernului pentru securizarea frontierelor ar trebui alocate IMM-urilor şi nu neapărat grupului EADS, în condiţiile în care nu există un termen fixat pentru aderarea la Schengen.
El a mai spus că România şi-a îndeplinit obligaţiile.
„Cineva spune: nu. Foarte bine, atunci ne oprim, pentru că viteza de modernizare a tehnologiilor în acest domeniu este foarte mare. N-aţi vrut să facem achiziţii pentru tehnologii care, la 6-8 luni devin deja depăşite pentru ce vine din urmă, fără să avem un termen când va binevoi directoratul Uniunii Europene să ne accepte în Schengen”, a mai afirmat şeful statului.
El a arătat că nu poate confirma sau infirma speculaţiile conform cărora poziţia comună a Franţei şi a Germaniei ar fi legată de interese economice neonorate de partea română, dar a acuzat „practicile din timpul guvernului Năstase”.
„Nu ştiu dacă este aşa. Practicile din timpul guvernului Năstase nu se vor repeta niciodată cât timp eu îndeplinesc funcţia de preşedintele României. Astfel de practici au fost de genul: cumpărăm două fregate, am dat bani cât nu fac ele noi, dar ne-a primit undeva, într-o capitală; am făcut un contract cu Bechtel, împotriva regulii, cu nişte costuri enorme pentru statul român, dar am făcut o vizită într-o altă capitală; am dat Petromul şi cu ţiţeiul de sub pământ şi cu gaze, cu 50% din gazele României, iar acum ne cresc preţurile şi ne uităm neputincioşi, în condiţiile în care în România barilul de ţiţei se extrage cu 12 USD. Sporturi de astea economice nu se vor întâmpla atât timp cât eu îndeplinesc funcţia de preşedinte”, a mai spus Băsescu.
El a precizat că înţelege relaţiile internaţionale „în regulile lor”.
„Am văzut propovăduite pe la televiziuni: domnule, contracte. Ce să facem, suntem producători de uraniu şi de apă grea pentru reactoare cu tehnologie CANDU. Cum să schimbăm tehnologia când avem deja două reactoare CANDU?! Dacă cineva ar gândi, că am văzut dezbaterea asta… Alt tip de reactor necesită tehnologie cu uraniu îmbogăţit. România nu face uraniu îmbogăţit. Să devin dependent şi de combustibilul de la Cernavoda, când eu am tehnologie şi îmi procesez singur combustibilul nuclear, fac 80% din instalaţiile unui reactor în industria românească, fac apa grea în România… Nu cere nimeni, dar vă spun până unde putem merge cu abordările, pentru că le-am văzut la televiziuni, la oameni politici. Eu spun ce nu se poate”, a conchis şeful statului.
Fondurile aflate în 2011 la dispoziţia Guvernului pentru securizarea frontierelor, în sumă de 271 milioane euro, ar trebui alocate întreprinderilor mici şi mijlocii şi nu neapărat grupului EADS, în condiţiile în care nu există un termen fixat pentru aderarea la Schengen, afirmă preşedintele Băsescu.
„Pentru că nu se fixează un termen (de aderare la Spaţiul Schengen-n.r.), va trebui ca, pe de-o parte, să ne batem până în ultima clipă – să ne batem politic, nu cu pietre – dar trebuie să avem în vedere că anul acesta avem în buget 271 milioane euro pentru continuarea programelor de securizare a frontierei, de achiziţii de bunuri care să crească mobilitatea poliţiei de frontieră, a vămii. Cred că va trebui să privim cu reţinere cheltuirea celor 271 milioane euro, ei pot fi îndreptaţi către IMM-uri şi nu neapărat către EADS, pentru a stimula IMM-urile, decât să cheltuim fără a putea şti când România va fi admisă în Spaţiul Schengen”, a spus Băsescu, în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Grupul european EADS are ca principali acţionari companiile Sogeade din Franţa şi Daimler din Germania, cu câte 22,46% din acţiuni.
În decembrie, Franţa şi Germania au cerut Uniunii Europene să amâne aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.