La ultima sa întâlnire anuală cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu a denunţat noile aranjamente politice din UE „agresiunile din partea unor parteneri europeni” în chestiunea aderării la spaţiul Schengen şi a deschiderii pieţei muncii şi a avertizat că „România nu va putea rămâne impasibilă” în cazul în care din Transnistria sau regiunea găgăuză vor apărea provocări care să ameninţe traseul european al Moldovei.
La prima vedere discursul lui Traian Băsescu a părut o „listă la spălătorie” a priorităţilor de politică externă ale României în ultimul său mandat de preşedinte. A bifat pe rând integrarea europeană, aderarea la Schengen, aderarea la uniunea monetară şi uniunea bancară, parteneriatul strategic cu Statele Unite, statul de drept, programul Visa Waiver, parteneriatul NATO-UE şi relaţia transatlantică, Afganistanul, parteneriatele strategice cu Polonia şi Turcia, Moldova, Ucraina (foarte puţin) Rusia, AGRI, Balcanii de Vest şi Orientul Mijlociu, adică mai toată aria de interes limitat a politicii externe.
În realitate, a fost unul din cele mai dure discursuri din cariera lui Băsescu, unul cu atât mai interesant cu cât ţintele sale le-au reprezentat partenerii europeni ai României. Băsescu a început prin a sublinia tendinţele naţionaliste (termen de care a făcut abuz în prima parte) din Europa şi eurosceptice. Preşedintele a constatat că ”s-a consolidat în timp percepţia preeminenţei opţiunilor pragmatice individuale ale statelor în dauna solidarităţii comunitare. O astfel de mutaţie nu face decât să alimenteze tendinţele eurosceptice tot mai conturate în societăţile europene, o dovadă clară în acest sens fiind câştigurile electorale substanţiale ale formaţiunilor populiste, care la rândul lor ar putea alimenta retorici de genul celor care susţin «repatrierea competenţelor» sau, pur şi simplu, nerespectarea legislaţiei europene” şi a denunţat „interguvernamentalismul” ca tendinţă de a rezolva afacerile europene şi „restrângerea domeniului dreptului european”.
„Interguvernamentalismul” evocat de Băsescu este tendinţa manifestată în ultimii ani de marile state ale UE, în special Germania şi Marea Britanie de a aborda dosarele de interes european mai degrabă prin acorduri bilaterale şi mai puţin prin decizii comune luate la nivelul Consiliului European. Această tendinţă riscă să creeze de facto o Europă cu două viteze, una profund integrată şi cealaltă care „serveşte UE a la carte”, cum se exprima un diplomat francez, ceea ce riscă să lase ţări precum România la periferia Uniunii. Din acest motiv, Băsescu nu are altă opţiune decât să militeze pentru o integrare mai aprofundată a UE, ceea ce reprezintă o îndepărtare de la obiectivele pe care şi le fixase în 2005 (celebra axă cu Washingtonul şi Londra), dar în condiţiile de după criza economică nu există alternativă.
De altfel, deşi nu le-a numit principalele ţinte ale criticilor lui Băsescu au fost Marea Britanie (pentru restricţiile privind deschiderea pieţei muncii) şi Germania, pentru acelaşi motiv dar şi pentru blocarea accesului în Schengen.
„Personal, cred în continuare că nu există nici un stat membru care să se dezică de drumul parcurs până în prezent în procesul de integrare europeană. România doreşte să rămână parte dintr-o comunitate bazată pe reguli cât mai clare, în care realitatea de fapt să redevină realitatea de drept stabilită prin tratate”, a susţinut preşedintele, dar numai după ce a precizat că „România a fost mereu partizanul organizării societăţii internaţionale după reguli, însă, în faţa unor astfel de agresiuni din partea unor parteneri europeni, devine dificil de susţinut că limitele acţiunilor noastre politice există şi că ele sunt consacrate juridic”, ceea ce reprezintă un avertisment transparent că dacă partenerii europeni nu înţeleg să respecte regulile şi fac înţelegeri peste capul nostru, atunci România înţelege să nu se mai considere la rândul ei limitată politic de aceste reguli.
Aceasta nu înseamnă o modificare în privinţa angajamentelor privind statul de drept, independenţa justiţiei şi luptei anticorupţie, pe care Băsescu a afirmat că le susţine în continuare cu fermitate, ci doar că, de vreme ce există europeni care nu respectă reglementările europene, România ar putea neglija la rândul ei anumite reguli, dacă alternativa se va dovedi mai profitabilă.
Cel de-al doilea avertisment a privit Republica Moldova. Băsescu a declarat că „România a susţinut întotdeauna şi susţine în continuare suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.”. Cheia aici o reprezintă precizarea „independenţă politică” şi ea trebuie citită în contextul declaraţiilor preşedintelui de la începutul lunii privind Unirea, când a subliniat în mai multe rânduri că are în vedere „o unire administrativă”, nu politică. Ieri, preşedintele a reafirmat această poziţie cu şi mai multă fermitate. „(…)prea puţini avem curaj să vorbim despre ineficienţa formatului 5+2 în soluţionarea problemei transnistrene şi despre încurajările pe care le primesc găgăuzii în sudul Republicii Moldova pentru a se autonomiza faţă de Chişinău. Nu am văzut poziţii măcar din partea OSCE în ceea ce priveşte tratamentul aplicat şcolilor româneşti din Transnistria. Deci vorbim toţi de suveranitate şi independenţă, ştim că butoanele din Transnistria şi din Găgăuzia nu sunt la Chişinău şi nu vrem să prevenim o întoarcere din drum sau nu găsim încă mijloacele să prevenim o întoarcere din drum a Republicii Moldova. Nu este în discurs, dar nu pot să nu fiu sincer cu dumneavoastră. România nu va putea rămâne impasibilă politic, repet, politic, în cazul în care din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să aducă Republica Moldova în riscul de a-şi întrerupe drumul către Uniunea Europeană. Şi vom face o ofertă politică Republicii Moldova dacă nu se reuşeşte asigurarea securităţii şi suveranităţii acestei ţări, care este o ţară europeană, este parte a Europei şi nu a Uniunii Euroasiatice.”
Acest fragment care „nu era în discurs” reprezintă probabil cel mai controversat element al discursului de ieri. El conţine o ameninţare clară că dacă UE nu va garanta parcursul european al Moldovei, România va acţiona fără acordul UE. Este o luare de poziţie care va trezi îngrijorări în multe capitale – în special la Berlin – şi un indiciu la fel de clar privind modul în care îşi va juca pe scena politică europeană ultimul an de mandat.
