4.1 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSportBasescu: Am fost solicitat sa influentez justitia

Basescu: Am fost solicitat sa influentez justitia

» Presedintele Basescu readuce in prim-plan episodul biletelului. Fara a nominaliza, seful statului a afirmat luni seara, la Realitatea TV, ca au fost politicieni care s-au dus atat la el acasa, cat si la birou pentru a cere interventii in justitie.

"Au fost politicieni care au venit la mine acasa, solicitand interventii in justitie. Este real, nu grav, nici uluitor, nu va faceti ca nu stiti", a afirmat luni seara presedintele Traian Basescu, refuzand sa spuna nume sau macar din ce partide erau respectivii oameni politici. Presedintele a precizat ca nu a sesizat justitia pentru ca demersul nu s-a pus in aplicare. "Am raspuns: «Nu am ce sa discut, fratii mei! Asta nu e treaba mea, nu eu am pus procurorul sa deschida dosar, nu eu ii voi spune procurorului sa inchida un dosar. V-ati reclamat intre voi. S-au luat informatii publice si procurorul le-a verificat. Nu veniti la mine, nu eu rezolv tipul acesta de probleme».

 

Deci va dau doar un exemplu care a fost una din marile mize ale refuzului de a face un compromis. In momentul in care refuzi compromisul, devii dusman", a spus Basescu. Intrebat de ce nu a a facut publica pana acum aceasta situatie, presedintele a replicat: "Pentru ca am o experienta legata de anunturile prea tarzii. Iar atunci mi s-au parut atat de mici, desi se cred foarte mari. Mi s-au parut umili cand au venit la mine sa ma roage sa intervin intr-un dosar sau altul". Politicienii au reactionat dur la declaratiile lui Basescu. Vicepresedintele PNL Norica Nicolai, purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, si presedintele PSD, Mircea Geoana, i-au cerut sefului statului sa spuna numele celor care i-au cerut sa intervina in justitie. "Daca presedintele nu o va face, singura concluzie de bun-simt pe care eu o trag este ca cei care au incercat sa faca acest lucru au fost in principal de la PD si PD-L", a spus Geoana.

Interventia in justitie a devenit o cutuma in societatea romaneasca. Traficul de influenta este la ordinea zilei. Guvernul PSD din perioada 2001-2004 a "institutionalizat" aceasta practica, preluata apoi de Executivul lui Calin Popescu Tariceanu. S-a scris mult despre interventia omului de afaceri Ion Tiriac pe langa presedintele Ion Iliescu, in 2004, pentru a-l salva pe fiul sau, anchetat de procurori pentru trafic si consum de droguri. Iliescu a recunoscut faptul ca s-a interesat personal de cazul lui Ion Ion Tiriac in urma unei discutii avute cu procurorul general de atunci Ilie Botos. Cert este ca, imediat, cazul a fost mutat la alti procurori, care au si retras o parte dintre acuzatii. Monica Macovei, in calitate de ministru al Justitiei, l-a acuzat pe Tiriac ca interventiile sale in public pentru sustinerea fiului sau au drept scop influentarea justitiei.

 

De asemenea, tot in timpul mandatului lui Ion Iliescu, senatorul PD (acum PD-L) Gheorghe Flutur a fost acuzat ca a incercat sa obtina o vorba buna din partea presedintelui tarii pentru a scapa de un dosar penal la PNA (fostul DNA), referitor la o serie de acuze legate de activitatea acestuia de director la Romsilva Suceava din perioada 1997-2000. S-a spus ca, in ajutorul lui Flutur, a intervenit Theodor Stolojan, un apropiat al lui Iliescu. Ulterior, Flutur a afirmat ca la intalnire s-a discutat despre reclamatia sa legata de "hartuirea politica" la care era supus de PSD. Mai recent, de notorietate este interventia personala a premierului Calin Popescu Tariceanu in incercarea de a-l salva pe prietenul sau Dinu Patriciu de dosarul penal la DNA. Povestea biletului scris de Tariceanu catre Basescu a fost de notorietate. Elena Udrea a dezvaluit si ca Tariceanu i-a dat telefon procurorului general Ilie Botos pentru a se interesa de acuzele aduse de procurori lui Patriciu. Premierul recunostea atunci ca i-a dat telefon lui Botos, sustinand insa ca nu a fost o interventie in favoarea omului de afaceri, ci a fost doar o discutie informativa.

Cele mai citite

Lamine Yamal s-a accidentat și pierde meciurile din naționala Spaniei! Cât va lipsi starul Barcelonei

Leziunea la gleznă suferită în meciul din Liga Campionilor împotriva Stelei Roșii îl ține pe tânărul jucător spaniol în afara terenului. Lamine Yamal, tânărul talent...

Leonardo DiCaprio a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani

Leonardo DiCaprio a sărbătorit împlinirea vârstei de 50 de ani cu o petrecere de lux în Los Angeles, la care au participat numeroase vedete...

Inundațiile devastatoare din Valencia ar putea genera pierderi de asigurare de peste 3,5 miliarde de euro

Inundațiile de la finalul lunii trecute, care au afectat puternic regiunea Valencia din Spania, ar putea genera pierderi totale de asigurare de peste 3,5...
Ultima oră
Pe aceeași temă