Abia in toamna anului trecut am realizat ca avem si un ministru al Apararii. O absenta a lui Teodor Atanasiu a amintit ca el exista. La Bucuresti venise Stephen Hadley, consilierul pe probleme de securitate al lui George Bush. Intrebat de un jurnalist de ce nu se intalnea si cu ministrul Apararii, omul forte de la Casa Alba a raspuns incurcat ca „domnul Atanasiu nu este in oras. Eu sunt oaspetele si nu am dorit sa stric programul nimanui”. Am plecat de la ambasada, noi spre redactii, Hadley spre Cotroceni, cu banuiala ca ministrul trudeste spre binele ostirii in vreun periculos „teatru de operatiuni”.
Aveam sa aflam insa ca Atanasiu era totusi teafar, prin imprejurimi. Taia panglici la Cercul Militar. Nu-si gasise timp sa-l intalneasca pe Hadley, dar inaugura un ceas care anunta cu precizie de o secunda timpul ramas pana la ultima incorporare. La Cotroceni, Hadley si Basescu finalizau acordul privind bazele americane. La Cercul Militar, prea ocupatul ministru pornea „ceasul AMR”, acompaniat de o formatie de trompetisti ai armatei. O colega mi-a descris atunci o manevra similara prin care ministrul evitase intalnirea cu noul sef al fortelor terestre SUA din Europa, venit in prima sa vizita in Romania.
„Dezbaterea”
Si am uitat iar de existenta lui Atanasiu… pana in iunie, cand ne-a anuntat ca fuge din Irak la comanda de partid. Dupa care si-a luat concediu. Asa s-a nascut „dezbaterea”. Dar dezbaterea nu e atat despre retragerea din Irak. E despre rostul de azi al Romaniei, despre interesele si misiunea Romaniei, pe care militarii din Irak si Afganistan le slujesc din plin. Caci, ne convine sau nu, in afara unor „Scorpioni”, „Soimi” si „Rechini”, Romania are putine de oferit. E adevarat ca si daca isi retrage militarii Bucurestiul poate avea relatii excelente la Washington si Londra. E insa o problema de onoare si demnitate. Cazurile Bechtel si Mittal-Sidex arata ca aliatii pot discuta strategic cu noi si in afara „teatrelor de operatii”, in „zona gri”. Cu „politica tainului” Romania isi va putea mentine pe termen limitat relativa influenta deja dobandita. Dar poti dezerta la ordin de partid tocmai atunci cand cei pe care ii numesti „parteneri strategici” sunt la greu? Te poti retrage din inclestarea mondiala formidabila care va defini timpurile ce le traim si a carei miza este insasi supravietuirea civilizatiei occidentale?
Intensificarea retoricii celor ce au negociat „firul rosu”
Bombardati cu mesaje dizolvante ca represalii la indrazneala de a ne depasi statutul de asistati sau, din contra, ametiti de retorica „europeana” sau „ONUsiana” a celor care au negociat „firul rosu”, ajungem sa ne intrebam ce cautam noi, care avem atatea probleme acasa, in Irak sau Afganistan?
Trebuie sa intelegem ca razboiul contra terorismului e si razboiul nostru. In mod direct, pentru ca trei soldati romani au fost ucisi in Afganistan; unul in Irak; 16 romani au pierit in atentatele de la Madrid; trei la World Trade Center; unul in atentatele de la Londra; 400.000 de israelieni sunt evrei originari din Romania si zeci de mii de romani muncesc pe santierele unei democratii asediate; in ultimii zece ani, in autogarile, pietele, restaurantele ori autobuzele din Ierusalim, Gaza sau Tel Aviv 14 romani au fost ucisi de Jihadul Islamic si Hamas. E razboiul nostru si pentru ca islamo-fascismul vrea sa distruga civilizatia noastra. Londra e considerata Londonistan, o metropola a Eurabiei. Civilii sunt ucisi deliberat, iar femeile si copiii transformati in scuturi umane. Sa mai ne intrebam daca Romania are vreun rost in aceasta inclestare? Daca isi poate refuza o misiune?
Ocolit de decidenti
Ma indoiesc ca domnul Atanasiu poate raspunde acestor intrebari. S-a decuplat de la marile dezbateri. Ocoleste sau e ocolit de decidenti. Ii lipsesc instrumentele de analiza. Inaintea lui au fost zece ani de coerenta in politica externa si de securitate, pe care s-a aratat gata sa o arunce in aer.
Prin decizia curajoasa de sprijinire a NATO in Kosovo, Emil Constantinescu a plasat definitiv Romania in tabara occidentala, schimband atunci insasi soarta tarii. Dupa 11 septembrie, sustinand cu trupe coalitia condusa de SUA si Marea Britanie, PSD s-a raliat acestei viziuni, completand-o cu dimensiunea antiterorista. Actualul presedinte, cu un redutabil instinct politic, ce il face sa stie unde e cu adevarat puterea si sa vada inaintea altora marile mize, a adancit participarea Romaniei, adaugandu-i si o misiune regionala: sprijinirea democratizarii in spatiul ex-sovietic. Trei administratii creionasera un profil onorabil al Romaniei, de partener care nu te lasa cand ti-e mai greu, care si-a depasit statutul de tara asistata, definindu-si o misiune in cadrul comunitatii in care a intrat.
„Am si eu un baiat ca tine!”
In Romania, pana de curand ministrul Apararii era considerat un veritabil challenger al premierului, sa ne amintim de Pascu, Babiuc sau Tinca. In democratiile solide el este, de obicei, unul dintre cei mai respectati politicieni. Iata cateva personaje cu care Atanasiu ar trebui sau ar fi trebuit sa dialogheze: John Reid, fost ministru al Apararii (acum ministru de Interne) a ocupat opt pozitii-cheie in cabinetul Blair; Michelle Alliot Marie a fost ministru in guvernele Chirac ('86-'88) si Balladur ('93-'95); si, bineinteles, Donald Rumsfeld, cel mai tanar ministru american al Apararii, in Administratia Ford ('75-'77), si cel mai varstnic, in actuala administratie.
„Am si eu un baiat ca tine”, l-a congratulat ironic-prietenos Rumsfeld pe ministrul rus al Apararii Serghei, Ivanov, la reuniunea NATO din Poiana Brasov. Tare as vrea sa aflu cu ce cuvinte l-ar intampina acum Rumsfeld pe Atanasiu. Dar mai mult ca sigur, Atanasiu are toate sansele sa evite ironiile omologului american.
