5.9 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSportAntonescu vrea sa fie presedintele ultraliberal

Antonescu vrea sa fie presedintele ultraliberal

Imediat dupa victoria sa la Congresul PNL din martie, Crin Antonescu se bucura de increderea a 32% dintre alegatori. Din aprilie incoace insa el nu reuseste sa treaca de 20%, asa ca incearca sa recapete macar terenul pierdut.

Sub titlul "Sta in puterea noastra sa schimbam puterea lor", presedintele PNL, Crin Antonescu, si-a lansat programul politic – o suma de propuneri menite sa duca la iesirea din criza si la reformarea statului. Adoptand un ton mobilizator, Antonescu s-a autopozitionat ca principal adversar al lui Traian Basescu, anuntand ca "epoca presedintelui jucator" s-a terminat si ca isi propune sa fie "un presedinte al tuturor". "Intr-un stat in care presedintele tarii construieste un limbaj violent, violenta se transmite  in strada (…), dar presedintele trebuie sa fie un model care sa impuna respectul si sa dea un exemplu unei societati aflate in deriva", a spus Crin Antonescu. El afirma ca o prioritate pentru iesirea din criza este formarea unui guvern competent si responsabil, dar masurile de relansare economica propuse de Crin Antonescu ca prioritati ale acestui guvern sunt insa privite cu rezerva de catre analisti.

 

Antonescu sustine scaderea cotei unice de impozitare la 10%, a TVA la 15% si scaderea contributiilor sociale cu pana la 50%, masuri agreate de Dinu Patriciu. Omul de afaceri liberal afirma ca libertatea economica, taxarea redusa si mediul stabil si profitabil reprezinta "treaba" politicienilor. "In rest, sa ne lase in pace!", repeta constant Patriciu. Aripa ultraliberala pare sa  fi invins in PNL, acesta fiind, se pare, unul dintre motivele pentru care Daniel Daianu, un liberal moderat si mai generos fata de interventiile statului/Comisiei Europene, nu s-a mai aflat pe listele PNL la europarlamentare. Politologul Cristian Parvulescu afirma insa ca functionarea unui program liberal prea apasat in plina criza economica ar transforma un stat aproape inexistent din cauza problemelor intr-unul virtual. "Programul economic este decalat de momentul in care suntem. Nu exista numitorul  comun. Un presedinte al tuturor incearca sa priveasca interesele generale ale societatii, nu numai pe cele ale micilor intreprinzatori", a spus Parvulescu.

 

Directorul Centrului Roman de Politici Europene, Cristian Ghinea, considera ca propunerile lui Crin Antonescu sunt bune in principiu, avand in vedere necesitatea existentei unui partid pro-piata. "Reducerea de impozite este de salutat, insa trebuie sa ni se explice cum se vor echilibra bugetul si deficitul bugetar lasat la 5% de Calin Popescu Tariceanu. Ar mai fi de intrebat si cum un presedinte echidistant si neimplicat politic va reusi sa scada impozitele pentru acest domeniu. O astfel de implicare nu e prerogativa prezidentiala. Daca raspunde la aceste intrebari chinuitoare, eu ma declar multumit si il votez, daca nu, nu", a declarat Ghinea.

Cele mai citite

Acțiunile Tesla explodează, urcând capitalizarea companiei la peste 1 trilion de dolari

Tesla înregistrează un avans spectaculos al acțiunilor, cu o creștere de peste 8% doar astăzi, depășind pragul de 1 trilion de dolari la capitalizarea...

Diferențele salariale pe regiuni se adâncesc: Angajații din București câștigă dublu față de cei din Teleorman

Salariile medii nete au crescut în aproape toate județele din România, majoritatea înregistrând creșteri de peste 10%. Excepție fac județele Cluj, Mureș și Gorj,...

Eficiență sau austeritate? Posturile ocupate în sectorul public românesc, în scădere în septembrie 2024

Statistica Ministerului Finanțelor arată că sunt mai puțini angajați în sistemul public din România Numărul angajaților din instituțiile și autoritățile publice din România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă