Comisia pentru drepturile omului din Senat reia astazi dezbaterile pe marginea Legii privind Agentia Nationala de Integritate. O lege extrem de controversata, modificata de mai multe ori de ambele Camere ale Parlamentului si a carei adoptare intarzie de cateva luni.
Ieri, in Senat, a izbucnit un nou scandal din cauza acestei legi. Noul ministru, Tudor Chiuariu a venit in Senat cu trei propuneri – verificarea conflictelor de interese si incompatibilitatile in care s-ar putea afla demnitarii, confiscarea averilor de catre instanta, daca se dovedeste ca acestea au fost dobandite ilegal, si o noua sanctiune – interzicerea dreptului de a mai candida pentru o functie publica timp de trei ani.
Ieri, la prima sedinta a Comisiei pentru drepturile omului, senatorii au respins propunerea ca averile dovedite ilicite sa fie confiscate. Unii au declarat ca aceasta masura echivaleaza cu condamnarea la moarte.
In proiectul initial, propus de Monica Macovei, in 2005, ANI putea verifica declaratiile de avere ale demnitarilor, cum au dobandit averea si eventualele conflicte de interese. Legea a fost modificata de mai multe ori, iar in forma finala, adoptata de deputati, inspectorii puteau compara numai declaratiile de avere ale demnitarilor, nu si situatia reala din teren. In felul acesta, Agentia Nationala pentru Integritate, ceruta de Uniunea Europeana, devenea o institutie inutila.
Lucrarile Comisiei continua astazi, iar apoi Legea ANI va fi dezbatuta in plenul Senatului, care este camera decizionala.