3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportAmbasadorul Martin Harris: Un sistem judiciar reformat va spori încrederea investitorilor în...

Ambasadorul Martin Harris: Un sistem judiciar reformat va spori încrederea investitorilor în România

Ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris, a declarat, joi, că un sistem judiciar reformat va spori încrederea investitorilor în România.

„Reforma sistemului judiciar din România pune bazele pentru o economie de succes şi funcţionarea eficientă a statului. Un sistem judiciar reformat va spori încrederea investitorilor în România şi va fi capabil de a oferi decizii rapide şi consecvente pentru a sprijini contractele şi soluţionarea litigiilor comerciale. Acesta, la rândul său, va facilita fluxul de fonduri europene, eliminarea blocajelor în instanţele de judecată si în cazul ofertelor contestate. Un proces de achiziţii publice solid şi transparent va asigura că România preia ce e de mai bună valoare din proiectele europene”, a susţinut Martin Harris într-un discurs la Facultatea de Drept a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi.

Ambasadorul Marii Britanii a apreciat progresele realizate de România în reformarea sistemului judiciar şi mai ales activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate.

„Datorită eforturilor combinate ale autorităţilor din România, Comisiei Europeane şi statelor membre, cum ar fi Marea Britanie, care au contribuit cu proiecte şi expertiză, România a făcut progrese importante în ultimii ani în combaterea corupţiei şi reforma sistemului administrativ şi judiciar. Agenţia Naţională de Integritate stabileste noi standarde de etică în viaţa publică. Practicile corupte sunt investigate şi urmărite în justiţie de către agenţiile de aplicare a legii din România. Cadrul legislativ român a fost consolidat şi actualizat în patru noi coduri, care vor transforma aplicarea dreptului civil şi penal si în a face sistemul de justiţie mai previzibil, mai eficient şi mai uşor de accesat”, a declarat Martin Harris.

Ambasadorul a argumentat necesitatea de a schimba legislaţiei şi de a adopta noile coduri din domeniul justiţiei.

„Punerea în aplicare a acestor coduri va fi vitală, mai ales cu privire la menţinerea progresului în ceea ce priveste solutionarea cazurilor de coruptie la nivel înalt. România are nevoie să se asigure că este echipată cu toate instrumentele legale necesare, inclusiv sisteme de a confisca averile ilicite. Recenta adoptare a legislaţiei care permite confiscarea extinsă este un pas pozitiv pentru România şi este în consens cu conceptul european de “follow the money”. Prin această lege se vor reduce şi reţelele de crimă organizată transfrontalieră, întrucât infractorii nu vor mai putea beneficia de produsul crimei odată ce îţi săvârşesc pedeapsa”, a explicat Harris.

Martin Harris a dat asigurări că Marea Britanie va oferi în continuare asistenţă României în acest domeniu.

Cele mai citite

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă