-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSportAmbasadorul american la Bucureşti îşi schimbă reşedinţa. Statele Unite trimit, în sfîrşit,...

Ambasadorul american la Bucureşti îşi schimbă reşedinţa. Statele Unite trimit, în sfîrşit, un ambasador în România?

De la 1 decembrie, reşedinţa ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Bucureşti nu va mai fi pe bulevardul Kiseleff, ca pînă acum, ci pe strada Dante Alighieri, în zona Herăstrău. Pentru schimbarea reşedinţei a fost nevoie de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care a permis ca imobilul în care se află noua reşedinţa să treacă din domeniul public al statului în cel privat. Pentru chiria imobilului, ambasada americană va plăti statului român 20.000 de euro lunar.

OUG pentru un imobil în zona Herăstrău

Pe 18 octombrie, Guvernul a decis prin ordonanţa de urgenţă numărul 98 trecerea unui imobil de pe strada Dante Alighieri nr. 11 din Bucureşti, administrat de RAAPPS (Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului Public de Stat), din domeniul public al statului în cel privat. Imobilul, însă, rămîne tot în administrarea RAAPPS. Conform anexei la OUG 98, imobilul din strada Dante Alighieri nr. 11 (zona Herăstrău – parcul Bordei) are o suprafaţa construită de 936 metri pătraţi. Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în „Monitorul oficial” o lună mai tîrziu, pe 18 noiembrie.

Imobilul, noua reşedinţă a ambasadorului american pentru 20.000 euro lunar

Conform legii, RAAPPS nu poate folosi un imobil pe care-l administrează, dar care se află în domeniul public al statului, decît pentru activităţi de protocol, însă nu poate închiria un astfel de imobil. O dată cu trecerea imobilului în domeniul privat al statului, însă, RAAPPS poate să încheie contracte de închiriere care au ca obiect astfel de clădiri.

Georgian Surdu, directorul RAAPPS, a explicat pentru „România liberă” că necesitatea unei OUG în acest caz este că dorinţa ambasadorului american este să-şi schimbe reşedinţa începînd cu 1 decembrie: „Exista o cerere de la ambasada americană, conform căreia ambasadorul american dorea schimbarea reşedinţei, care în acest moment se află pe bulevardul Kiseleff. A fost găsit acest imobil de pe strada Dante Alighieri şi s-a încheiat şi un contract de închiriere pentru 20.000 de euro lunar”.

Trimit SUA, în sfîrşit, ambasador la Bucureşti?

În acest moment, Statele Unite ale Americii nu au ambasador la Bucureşti, rolul acestuia fiind îndeplinit de însărcinatul cu afaceri al ambasadei americane, Duane Butcher, după retragerea ultimului ambasador, Mark Gitenstein. Schimbarea reşedinţei ambasadorului ar putea fi dorinţa viitorului ambasador care este aşteptat la Bucureşti. Şeful RAAPPS, însă, nu a putut confirma dacă, o dată cu inaugurarea noii reşedinţe a ambasadorului american, SUA vor şi trimite un nou şef de ambasadă în România.

Cele mai citite

Carburanții și biletele de metrou marchează scumpirile începutului de an

Facilitățile pentru studenți și donatorii de sânge vor suferi, de asemenea, ajustări Anul 2025 debutează cu o serie de scumpiri semnificative, printre care creșterea prețurilor...

Ce urmează, după ce s-a încheiat furnizarea de gaz rusesc către Europa, prin Ucraina

Naftogaz din Ucraina a refuzat să-și reînnoiască acordul de tranzit de cinci ani cu Gazprom din Rusia Aprovizionarea Rusiei cu gaz către Europa a scăzut...

Piața mondială a petrolului, bine aprovizionată în 2025, conform AIE

Cererea de petrol este prognozată să crească ușor mai mult, decât se estimase, în special pentru măsurile economice recente, adoptate în Asia Agenția Internațională pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă