Fostul deputat Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL, decizia fiind luată, sâmbătă, în Delegaţia Permanentă a filialei judeţene Prahova a partidului din care Săftoiu făcea parte şi fiind motivată de „contradicţia” între ideile exprimate public de Săftoiu şi cele ale PNL, titrează mediafax.
Adriana Săftoiu, care a fost exclusă sâmbătă din PNL, a declarat pentru MEDIAFAX că această decizie a fost luată fără să fie anunţată pentru a-şi putea prezenta poziţia, menţionând faptul că până şi în cazul membrilor PCR aceştia îşi puteau prezenta punctul de vedere înaintea unei excluderi.
„Am aflat despre această excludere de la televizor şi nu-mi rămâne decât să constat că e mai rău decât dacă aş fi fost membru al Partidului Comunist, unde acolo înţeleg că totuşi te chemau în şedinţa în care erai exlcus măcar să te înfiereze de faţă cu oamenii muncii şi să mimeze cât decât democraţia, lăsându-te, vezi Doamne, să spui ceva în apărarea ta”, a declarat Săftoiu.
Ea a precizat că profesia sa nu este „de membru de partid” şi că nu trăieşte din această calitate sau din „a face sluji cuiva”.