4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSport70% dintre români cred că sistemul de vot actual ar trebui schimbat

70% dintre români cred că sistemul de vot actual ar trebui schimbat

Un procent de 70% dintre români cred că România ar avea nevoie de o schimbare a sistemului de vot actual, iar 22% consideră contrariul, relevă un sondaj realizat de CCSB şi făcut public în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Pro Democraţia (APD).

Potrivit datelor sondajului realizat în perioada 18 – 21 noiembrie, 38% dintre respondenţi sunt de părere că sistemul de vot pe listă este cel mai potrivit pentru România, 30% consideră că un sistem de vot mixt ar fi cel mai adecvat, iar 20% cred că sistemul de vot pe colegiu uninominal este cel mai potrivit. De asemenea, 51% dintre români cred că votul trebuie să îmbine voinţa majorităţii de la nivel naţional cu cea de la nivel local, 28% sunt de părere că votul trebuie să respecte mai mult voinţa majorităţii la nivel naţional, iar 15% consideră că votul trebuie să respecte mai mult voinţa majorităţii de la nivel local.

După cum transmite Agerpres, un procent de 51% dintre cei chestionaţi cred că alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă loc în acelaşi timp cu cele prezidenţiale, iar 41% consideră contrariul. Totodată, 61% dintre români sunt de părere că ar fi corect, în cazul în care votează cu un candidat care nu iese parlamentar, ca votul său să nu se piardă, să meargă către partidul celui cu care a votat, pentru alţi candidaţi în alte colegii. În altă ordine de idei, 78% dintre respondenţi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită.

În ceea ce priveşte nivelul de informare privind sistemul de vot actual, 51% dintre cei chestionaţi au răspuns corect la întrebarea privind voturile acordate partidelor care nu intră în Parlament şi 43% au ştiut răspunsul adevărat la întrebarea referitoare la voturile candidaţilor care nu ocupă primul loc într-un colegiu electoral, iar un procent de 60% dintre respondenţi cred că sistemul de vot din România este în prezent unul majoritar.

La întrebarea „Cum îl cheamă pe deputatul/senatorul care vă reprezintă în colegiul dumneavoastră electoral”, 78% nu au răspuns nimic referitor la Camera Deputaţilor, iar 89% nu au dat niciun răspuns privitor la Senat. Un procent de 59% dintre români sunt de părere că parlamentarii aleşi prin vot uninominal îi reprezintă mai rău decât cei aleşi înainte prin votul pe listă, în vreme ce 24% cred contrariul. De asemenea, 58% dintre cei chestionaţi au o părere proastă despre modul în care a fost aplicat sistemul de vot uninominal în România, în schimb 33% au o părere bună. La întrebarea „Care consideraţi că a fost partidul cel mai favorizat de votul uninominal?”, 43% dintre români au răspuns PDL, 15% PSD, iar 7% PNL.

Sondajul a fost realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB) pentru APD,  volumul eşantionului fiind de 1.017 persoane. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României, marja de eroare fiind de +/- 3,1%.

Cele mai citite

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă