2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSport70 de lei votul în războiul USL contra USL

70 de lei votul în războiul USL contra USL

Mită de 1000 de euro, microbuze cu votanţi, candidaţi fantomă sunt doar câteva dintre acuzaţiile pe care şi le-au adresat candidaţii din PNL şi PSD acolo unde au candidat separat.

 

Giurgiu este unul dintre judeţele în care liderii locali ai PSD şi PNL au decis să meargă separat în alegerile pentru primăriile şi consiliile locale. Din 54 de localităţi giurgiuvene, în 31 bătălia electorală s-a dat între social-democraţi şi liberali. Ruptura s-a produs după ce unii dintre candidaţi s-au trezit daţi deoparte de pe listele USL pentru a se face loc unor primari care până în luna aprilie activau la PDL. „Iniţial, noi cei din USL am avut liste comune, dar în ultima săptămână dinaintea începerii campaniei electorale ne-am trezit că toţi PDL-iştii s-au înscris în PNL şi au propuşi candidaţi. Aşa că ne-am separat, cu liste separate şi tot ce decurge din asta”, a explicat Nicolae Bădălău, preşedintele PSD Giurgiu.
„Tot ce decurge din asta” înseamnă că cei care ar fi trebuit să fie aliaţi în USL au făcut campanie electorală unul împotriva celuilalt, condimentată cu sute de plângeri penale. Iar ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, alte acuze au ieşit la iveală. De exemplu, în comuna Ghimpaţi, Viorel Bănuţu, candidatul PSD, a supravegheat toate secţiile de votare cultural, vânând orice microbuz pe care-l bănuia că aduce alegători pentru candidatul PNL Constantin Cărăpănceanu. „S-a cărat la greu la vot aici .Primarul a făcut sute de buletine înainte de alegeri.Acuma trebuie să îi şi aducă la vot, nu”, a acuzat Viorel Bănuţu. Contracandidatul nu a putut fi contactat pentru a da o replică. Tot în judeţul Giurgiu, la Călugăreni, doi susţinători ai PNL au fost reclamaţi la biroul electoral local de colegii lor de alianţă de la PSD că au oferit 70 de lei pentru un vot.

Procurorii, chemaţi de PNL la Năvodari

O situaţie gravă a avut loc la Năvodari, în judeţul Constanţa. Viceprimarul PSD Florin Chelaru a fost acuzat că i-ar fi oferit mită 1000 de euro unui membru al unei secţii de votare, pentru a închide ochii la sfârşitul numărării voturilor. Cei care au depus reclamaţie la Parchet au fost chiar aliaţii de la PNL, care au remis chiar şi un comunicat în care s-au lăudat cu asta. „Nu am făcut nimic, nu am dat nimic, nu am luat nimic „, a replicat Florin Chelaru, pentru Ziua de Constanţa.
Conflicte electorale între cei doi aliaţi au mai apărut şi la Buzău, încă de la începutul campaniei electorale. Alianţa USL s-a rupt aici după ce senatorul PNL Marian Cristinel Bâgiu a fost nominalizat candidat pentru Consiliul Judeţean în locul pesedistului Victor Mocanu. Acesta din urmă a decis să candideze ca independent. La momentul depunerii candidaturii au fost unele speculaţii că liberalii au încercat să-l saboteze pe pesedist impunănd pe listele electorale un candidat independent cu un nume similar, Victor V. Mocanu. În cele din urmă, Biroul Electoral Judeţean a decis să-l scoată pe primul de pe listele electorale.

Cele mai citite

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă