2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialPloi torențiale și furtuni, din această după-amiază și până joi seara

Ploi torențiale și furtuni, din această după-amiază și până joi seara

 

O informare de ploi torențiale va fi în vigore de marți, începând cu ora 17.00, și până joi, la ora 23.00, în aproape toată țara, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii avertizează că la munte, în Maramureş, nordul Moldovei şi al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia şi Banat, marţi seara şi în noaptea de marţi spre miercuri, vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi, pe arii restrânse, grindină.

Începând de miercuri după-amiază, furtunile se vor extinde în cea mai mare parte a ţării. Potrivit ANM, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp, iar în majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50…60 km/h.

Cele mai citite

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...

Medhi Benatia, protagonistul unui scandal legat de salariu în perioada Bayern Munich!

Fostul fundaș marocan Medhi Benatia, în prezent director sportiv al Olympique Marseille, a trecut printr-un episod controversat în perioada în care evolua pentru Bayern...
Ultima oră
Pe aceeași temă