Vremea va fi, în general, frumoasă sâmbătă. Duminică îşi vor face apariţia precipitaţiile în aproape toată ţara, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă, se va încălzi, cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată vor fi izolat, în special în zonele montane. Seara şi noaptea, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi vor fi înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în Banat, Crişana, Oltenia, la munte, local în Maramureş, Transilvania şi izolat în restul teritoriului.
Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în estul Transilvaniei şi 30 de grade, izolat, în Oltenia, iar cele minime se vor situa între 7 şi 18 grade. Dimineaţa, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În Capitală, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopţii când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
Duminică, vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales pe parcursul zilei, în zonele de deal şi de munte şi local în restul teritoriului. Pe spaţii mici va cădea grindină şi se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 28 de grade, iar cele minime, în general, între 7 şi 17 grade.