De Revelion, vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării – geroasă dimineața și noaptea, cu precădere în centru și nord-vest, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie, citată de Mediafax.
Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în extremitatea sudică şi cea de est, unde doar izolat va mai fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane înalte, iar în primele ore ale intervalului şi în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea, cu viteze de până la 45…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -6…-4 grade în depresiunile din centrul ţării şi 5…6 grade în Subcarpaţii Getici şi ai Moldovei; minimele termice vor fi cuprinse între -12 şi -2 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -18…-19 grade în estul Transilvaniei. Pe spaţii restrânse în orele dimineţii şi cu caracter local noaptea, în zonele joase de relief va fi ceaţă asociată şi cu chiciură.
În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -6…-4 grade. Duminică
Duminică, dimineaţa şi noaptea vremea se va menţine rece, local geroasă în special în centrul ţării, însă la amiază, în majoritatea zonelor, se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în zilele precedente. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în centru şi în sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -4…-2 grade izolat în Transilvania şi 9…10 grade în Subcarpaţii Moldovei, iar cele minime între -14 şi -4 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre -19 grade, dar şi uşor mai ridicate pe litoral, în zonele de deal din Banat, Crişana şi izolat din Moldova. Local, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.