Avertizarea este valabilă duminică, până la ora 18.00, în județele Vaslui, Iași, Neamț, Bacău și Vrancea.
Potrivit avertizării cod portocaliu emise duminică de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate şi a celor prognozate, se pot produce scurgeri pe versanţi viituri rapide pe râurile mici şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţii pe râurile din bazinul hidrografic Elan, în zonele bazinului superior şi mijlociu, din judeţul Vaslui, potrivit News.ro.
O avertizare cod portocaliu de inundaţii a fost emisă, sâmbătă, şi pentru râul Bârlad, în bazinul superior şi pe afluenţii din bazin mijlociu şi inferior, din judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău şi Vrancea, fiind valabilă până duminică, la ora 12.00.
Tot până duminică, la ora 12.00, sunt sub avertizare cod portocaliu şi râurile din bazinul hidrografic Bahlui, în judeţul Iaşi.