Trei județe din sudul țării se află sub galben de ploi până la ora 11.20 și în vestul țării sunt anunțate vijelii,până la ora 22.00, , informează Agenția Națională de Meteorologie (ANM).
Județele Mehedinți, Gorj și Dolj se află sub cod galben de ploi, până la ora 11.20. Astfel, în jumătatea nord-estică a judeţului Mehedinţi; în sudul şi zona subcarpatică a judeţului Gorj, în judeţul Dolj – îndeosebi zona localităţilor Filiaşi, Brădeşti, Almăj, zona limitrofă a municipiului Craiova, Breasta, Albeşti, Podari, Segarcea, Bratovoieşti, Amărăştii de Jos, Coşoveni -, vor fi precipitații, intensificări ale vântului și descărcări electrice.
Totodată, până la ora 22.00, local, în vestul țării și în zonele de deal va ploua torențial și pot fi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 – 30 l/mp şi se va semnala grindină, mai spun meteorologii.