Mai multe râuri din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Arad şi Bihor se află până miercuri la ora 1.00 sub cod galben de inundaţii, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Atenţionarea vizează râuri mici din bazinele Vişeu, Iza, Someşul Mare şi bazinele superioare ale Moldovei şi Sucevei. De asemenea, sunt vizate râuri mici din bazinele superioare şi mijlocii ale Crişului Negru şi Crişului Alb.
În zonele vizate se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Potrivit hidrologilor, fenomenele pot avea intensitate mai mare pe râurile din bazinele superioare ale Vişeului, Izei şi Someşului Mare.
Meteorologii au anunţat anterior că de marţi, ora 18.00, până miercuri, la ora 21.00, în toate judeţele ţării vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, în unele zone, căderi de grindină.