5.2 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialAvertizare meteo: Ploi torențiale și caniculă, în următoarele zile. Vezi zonele afectate

Avertizare meteo: Ploi torențiale și caniculă, în următoarele zile. Vezi zonele afectate

Meteorologii au emis, joi, două avertizări de caniculă și de instabilitate atmosferică, valabile până pe 15, respectiv 17 iulie. 

Prima atenționare, valabilă de joi, până vineri, la ora 08.00, se referă la instabilitate atmosferică accentuată, caniculă și disconfort termic și este valabilă în partea de vest, sud-vest și sud a țării. Astfel, în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, valorile termice vor scădea. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Local va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, inclusiv în Bucureşti, va fi caniculă. Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35-36 de grade, iar în Lunca Dunării vor atinge 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

Cea de-a doua atenționare se referă la intervalul 15-17 iulie, ora 10.00, când vor fi ploi torențiale și instabilitate atmosferică accentuată.  În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în jumătatea de vest a ţării. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi intensificări de vânt cu aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…80 l/mp, conform ANM. 

Consultați hărțile pentru a vedea județele afectate. 

Cele mai citite

Salariul minim european, reglementat prin lege națională

Klaus Iohannis a promulgat Directiva 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului, privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană Proiectul de lege vizează transpunerea în...

iOS 18.2 ar putea fi lansat chiar în luna decembrie a acestui an

Apple urmează să lanseze iOS 18.2 în decembrie, iar o dată probabilă ar fi ziua de luni, 9 decembrie, conform unei notificări recente de...

O nouă accidentare pentru Ansu Fati! Extrema Barcelonei va fi indisponibilă timp de patru săptămâni

Ansu Fati (22 de ani), considerat cândva o mare speranță a Barcelonei, s-a accidentat din nou în timpul unui antrenament desfășurat miercuri dimineața, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă