Organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RFF) a denunţat asasinarea altor opt ziarişti în Irak, considerând războiul din această ţară drept „cea mai mare hecatombă pentru presă”, unde, până în acest moment, şi-au pierdut viaţa 230 de reporteri şi colaboratori ai presei. Într-un raport dat publicităţii marţi şi citat de Agerpres, RFF subliniază că majoritatea ziariştilor morţi au fost bărbaţi (93 la sută), iar 87 la sută din cei asasinaţi erau de cetăţenie irakiană.
Redacţia cea mai afectată de cel mai ucigător conflict pentru ziarişti, după cel de-al doilea Război Mondial a fost postul de televiziune naţional Al-Iraquia, cu 15 ziarişti eliminaţi în şapte ani. În acest număr este inclusă şi moartea lui Riad Abdel Yabar al Seray, de 35 de ani, asasinat chiar la 7 septembrie a.c., când îşi părăsea domiciliul din Bagdad, şi în cazul căruia RFF a solicitat investigarea, arestarea şi judecarea autorilor direcţi şi morali ai crimei.
În raportul său, RFF a subliniat, totodată, sechestrarea celor 93 de ziarişti la începutul războiului, fenomen care a transformat Irakul, timp de mai mulţi ani, în cea mai mare piaţă din lume în ceea ce priveşte luarea de ostatici. Documentul, publicat la două săptămâni după retragerea din Irak a armatei nord-americane, este cel de-al treilea de acest tip publicat de organizaţie, ultimul fiind realizat la 20 martie 2006.