Liberalul Mihai Voicu scrie pe blogul său, monitorizat de NewsIn, că premierul Boc dă dovadă de „mentalitate de vechil” atunci când se aşteaptă ca jurnaliştii de la TVR să-i facă „osanale” în loc să-i pună întrebări incomode.
„Credeţi că James Cameron i-ar putea spune unui reporter de la BBC : . Faptul că, foarte civilizat, un reporter de la TVR a încercat să afle nişte informaţii suplimentare despre un subiect important l-a enervat pe domnul Boc, domn care probabil se aştepta la o oază de osanale care să-l facă să uite de mogulii cei ticăloşi”, comentează vicepreşedintele PNL episodul de la TVR când premierul şi-a manifestat nemulţumirea faţă de insistenţa cu care realizatorul Mihai Rădulescu îi punea o serie de întrebări.
„Televiziunea publică nu înseamnă neapărat că e de stat şi oricum termenul de stat nu înseamnă în niciun caz moşia personală a celui care, temporar (merge sau ? ), exercită o funcţie de conducere la nivel înalt”, mai scrie deputatul în postarea intitulată „Mentalitate de vechil”.
„Domnule prim ministru, nu poate fi doamna Pora peste tot. Cu atât aţi mai rămas”, conchide Voicu.
Premierul Emil Boc s-a arătat deranjat miercuri seară de insistenţa cu care jurnalistul de la TVR Mihai Rădulescu îl întreba despre soluţii pentru protestatarii de la Finanţe, Boc susţinând că are impresia că realizatorul lucrează la Realitatea TV sau Antena 3.
Primul schimb de replici între moderator şi premier a avut loc atunci când primul l-a întrebat pe Boc cât costă statul o zi de grevă, sau cât costă o zi de neîncasare a unor venituri care sunt datorate de agenţii economici. Primul ministru a replicat printr-o întrebare cu dublu înţeles. „Dar cât costă Televiziunea Română dacă dvs nu veniţi să prezentaţi emisiunea pe care o aveţi? (…) Dvs v-aţi permite să faceţi asta? Ce faceţi dvs într-o asemenea situaţie? (…) Dvs mă întrebaţi ce s-ar putea întâmpla dacă nu se respectă legea. Eu vă întreb pe dvs cât poate tolera TVR, dacă dvs nu veniţi să ţineţi emisiunea, să vă ţină în Televiziunea Română?”, a spus primul-ministru.
Ulterior, după ce Boc a afirmase în mod repetat că nu poate da stimulente celor de la Finanţe pentru că i-ar dezavantaja pe alţi bugetari, Rădulescu a încercat să-l determine pe premier să iasă din mesajul cu care venise. „Eu vă întrebam, dincolo de mesaj – care probabil s-a înţeles – aş fi vrut să aflăm mai multe despre strategia dvs de acţiune în eventualitatea în care lucrurile nu se opresc aici, pentru că oamenii aceştia (protestatarii, n.r.) sunt încă acolo”, a spus jurnalistul de la TVR, care a primit o replică neaşteptată de la primul ministru.
„Dvs am impresia că sunteţi de la Realitatea TV sau de la Antena 3, nu de la o televiziune publică. V-am răspuns la aceste întrebări şi dacă insistaţi, o să vă dau aceste răspunsuri”, a răspuns Boc, vizibil iritat.
Dialogul tensionat nu s-a oprit însă. „Bun, nu ştiu de ce ar fi de denigrat un post sau altul. Sunt un ziarist ca oricare altul”, i-a spus Mihai Rădulescu. „Nu. Eu v-am spus doar că, după ce v-am dat trei răspunsuri la aceeaşi întrebare – că se încalcă legea şi legalitatea – insistaţi pe aceeaşi temă. Adică eu să vin să incit lumea la nerespectarea legii”, a revenit şeful Executivului, realizatorul precizând că nu i-a cerut aşa ceva.
Un alt schimb de replici în cadrul emisiunii a avut loc când Boc a rămas surprins că timpul alocat se încheia, deşi el nu apucase să spună nimic despre Legea educaţiei. „Gata? Am venit pentru cinci teme şi am stat… „, a spus Boc, schiţând un zâmbet. „Pentru cinci teme? Nu cred că am stabilit un punctaj”, a afirmat moderatorul.
„Păi legea educaţiei. Adică Guvernul şi-a angajat ieri răspunderea pentru un proiect major de reformă a educaţiei româneşti şi n-am discutat nici măcar un minut”, s-a plâns premierul.
„Nu ştiu dacă… Aţi făcut o solicitare în acest sens? Vreţi să…? Colegii din studio, putem prelungi un minut pentru că altfel dl prim ministru spune că suntem de la Realitatea sau de la Antena 3 pentru că tăiem acest interviu”, a dat replica moderatorul.
„Nu, dar mă aşteptam ca dvs, forma de lege educaţiei să aveţi… Eu am spus doar că mă aşteptam să mai discutăm şi altceva”, şi-a motivat Boc nemulţumirea. După acest moment, premierul a apucat să spună câteva cuvinte despre Legea educaţiei.