1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Rusia confirmă instalarea unor sisteme de rachete la frontiera cu UE....

UPDATE. Rusia confirmă instalarea unor sisteme de rachete la frontiera cu UE. Primele reacţii

Ministerul rus al Apărării a confirmat, luni, că Rusia a instalat rachete Iskander-M, cu rază scurtă de acţiune, în partea de vest a ţării, în apropiere de frontiera cu Uniunea Europeană, transmite Mediafax.

„Sistemele de rachete operaţionale şi tactice Iskander au fost desfăşurate în Regiunea militară Vest”, care include şi enclava Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konacenkov, conform AFP.

„Aceste măsuri nu încalcă nici un acord internaţional”, a dat asigurări oficialul rus.

Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia au exprimat preocupare în legătură cu instalarea de către Rusia a unor sisteme de rachete în apropierea frontierelor Uniunii Europene, relatează AFP.

„Planurile de instalare a bateriilor de rachete Iskander-M în regiunea Kaliningrad ne îngrijorează”, se arată într-un comunicat comun emis de Ministerul polonez de Externe.

Rusia a instalat mai multe baterii cu rază scurtă de acţiune la frontierele Uniunii Europene, ca răspuns la proiectul de scut antirachetă european, scrie cotidianul german Bild în ediţia de sâmbătă, citând „surse din domeniul securităţii”.

Bild afirmă că imagini înregistrate prin satelit, confidenţiale, pe ale căror provenienţă şi dată nu le precizează, arată că un „număr cu două cifre” de baterii antirachetă de tip Iskander-M, cunoscute şi sub numele de SS-26, au fost amplasate „în ultimele 12 luni” în enclava rusă Kaliningrad, între Polonia şi Lituania, şi de-a lungul frontierei ruse cu ţările baltice.

Aceste rachete de tip SS-26 pot fi dotate cu focoase convenţionale sau nucleare, adaugă Bild, iar raza maximă de acţiune este de aproximativ 500 de kilometri, un atac asupra Berlinului devenind, astfel, posibil, capitala germană aflându-se la aproximativ 527 de kilometri de Kaliningrad.

Potrivit Bild, Rusia pune astfel în aplicare o ameninţare pe care a formulat-o ca reacţie faţă de proiectul antirachetă NATO, care are la bază tehnologie americană.

Acest scut este de mai mulţi ani principalul subiect de discordie dintre NATO şi Rusia. Alianţa Nord-Atlantică îl prezintă ca având menirea să protejeze ţările europene membre de o eventuală ameninţare balistică iraniană, însă Rusia îl percepe ca pe o ameninţare la adresa securităţii sale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă