3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn ziar chinez avertizează că disputele din Marea Chinei riscă să declanşeze...

Un ziar chinez avertizează că disputele din Marea Chinei riscă să declanşeze conflicte armate

Ţările care au diferende teritoriale maritime cu China trebuie „să se pregătească pentru lovituri de tun”, a avertizat marţi un ziar apropiat conducerii Partidului Comunist de la Beijing, amplificând tensiunile legate de câteva insule disputate, bogate în zăcăminte de hidrocarburi, relatează AFP, citată de Mediafax.

Într-un editorial în care se referă la Coreea de Sud, Filipine şi Vietnam, Global Times avertizează că „dacă aceste ţări nu îşi schimbă comportamentul faţă de China, trebuie să se pregătească pentru loviturile sale de tun”.

„Trebuie să ne pregătim, pentru că acesta ar putea fi singurul mijloc de rezolvare a disputelor noastre maritime”, adaugă articolul publicat în ediţiile în engleză şi chineză (Huanqiu Shibao) ale cotidianului.

Global Times, care aparţine Cotidianului Poporului, organul de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), este cunoscut pentru naţionalismul său exacerbat.

China, Japonia şi Taiwanul îşi dispută mai multe insule din Marea Chinei Orientale, denumite Diaoyu în chineză şi Senkaku în japoneză, în timp ce suveranitatea asupra insulelor Spratly/Nansha din Marea Chinei este revendicată de China, Taiwan, Filipine, Malaysia, Brunei şi Vietnam .

Tensiunile în zona maritimă de trecere între Asia de Est, Oceanul Indian şi Europa, sunt alimentate frecvent de conflicte între pescari şi nave militare. Potrivit Global Times, autoriăţile filipineze şi sud-coreene au confiscat ambarcaţiuni de pescuit chineze care nu au mai fost restituite Chinei.

Unele ţări „exploatează moderaţia poziţiilor diplomatice chineze”, apreciază cotidianul, care avertizează „că nu există nicio metodă cunoscută pentru rezolvarea acestor probleme în mod paşnic”.

„Dacă ţările vecine nu se retrag din fricţiunile maritime cu China, mai devreme sau mai târziu vor avea loc conflicte armate”, avertizează ziarul.

Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă