Radioactivitate, incendii, explozii, întuneric, oboseală, frică – şi cu toate acestea, 50 de oameni au rămas în infernul din Fukushima Daiichi, unde se luptă împotriva pericolului nuclear şi pentru salvarea a milioane de vieţi. Dacă va trebui, aceşti oameni vor muri la datorie.
O rază de lumină aruncată de becul palid al unei lanterne taie întunericul, se opreşte pe un perete gri, îşi continuă apoi mişcarea grăbită, precipitată. Câţiva tehnicieni, apăraţi de radiaţia invizibilă doar de nişte costume albe de protecţie, înaintează încet, târâş, de-a lungul unui coridor îngust. Buteliile de oxigen pe care le cară în spate le îngreunează mişcările; când escaladează anevoios resturile unui perete sau se strecoară printre aparatele părăsite, seamănă ciudat de mult cu nişte broaşte ţestoase într-un decor post-apocaliptic dintr-un film science-fiction. Din când în când, se opresc în loc şi ascultă; din depărtare se aud explozii produse de hidrogenul scurs din reactoare, care explodează la contactul cu aerul.
Bărbaţii descrişi mai sus sunt câţiva dintre cei 50 de tehnicieni care încearcă cu toate forţele să prevină un dezastru nuclear. Numele lor nu au fost făcute publice, feţele lor sunt necunoscute celor 35 de milioane de oameni din regiunea Tokio care ar putea fi afectaţi de o posibilă catastrofă. Însă acesta este probabil ultimul lucru la care acei tehnicieni se gândesc acum; pentru ei, nu siguranţa familiilor lor şi în nici un caz propria siguranţă nu reprezintă o prioritate – ci să îşi facă treaba cât pot de bine, şi până la deznodământul final – indiferent care va fi acesta. Datoria înainte de toate, acesta este motto-ul lor.
Camarazi până la moarte
Misiunea lor este dificilă, iar condiţiile, grele: să pompeze apă de mare în reactoarele 1,2 şi 3, încercând să răcească combustibilul nuclear şi să prevină o topire totală a acestuia, topire care ar putea arunca mii de tone de praf radioactiv în aer şi ar pune în pericol zeci de milioane de vieţi. O parte dintre tehnicieni au rămas ca voluntari, alţii au fost chemaţi, niciunul însă nu s-a ferit de enorma responsabilitate, deşi de la cutremurul din 11 martie până astăzi, cinci muncitori de la Fukushima au murit în urma exploziilor, alţi 22 au fost spitalizaţi şi doi sunt daţi dispăruţi.
Desigur, tehnicienii cunosc riscurile la care se expun – guvernul japonez tocmai a ridicat limita permisibilă a radiaţiilor la care aceştia au voie să lucreze de la 100 la 250 de milisievert – drept care în unele părţi ale centralei atomice, unde radioactivitatea este acum prea ridicată, lucrătorii stau la coadă pentru a face o anumită muncă pentru numai câteva minute.
Tehnicienii unei centrale nucleare sunt un grup unit, ca pompierii sau membrii unei trupe militare de elită, legaţi de un spirit de camaraderie ieşit din comun; în pauzele de masă, discuţiile purtate revin adeseori la subiectul central al vieţilor lor: ce ar face în cazul unui accident grav? Consensul este că, după ce îşi vor avertiza familiile, toţi vor rămâne la posturi atâta timp cât va fi nevoie. La urma urmei, de eforturile lor depinde dacă Japonia se va confrunta în zilele următoare cu o catastrofă nucleară – sau nu.
