Anders Behring Breivik, autorul masacrului din Norvegia, a declarat că fapta sa nu este decât o „acţiune de marketing”, cu ajutorul căreia ucigaşul dorea să facă publicitate tratatului său – redefinind astfel relaţia dintre real şi virtual şi aducând în prim-plan răspândirea ideilor radicale prin internet.
Ca urmare a atacurilor din Norvegia, mai multe guverne din Europa au adus în discuţie noi măsuri de supraveghere a site-urilor considerate „extremiste”. Astfel, politicianul german Hans-Peter Uhl, membru al partidului conservator de guvernământ, a cerut arhivarea datelor tuturor utilizatorilor din Germania pentru şase luni: toate e-mailurile, mesajele, SMS-urile, toate paginile vizitate sau comentariile scrise pe forumuri de fiecare cetăţean ar sta astfel la dispoziţia poliţiei şi serviciilor secrete – deşi, în martie 2010, o lege identică a fost declarată neconstituţională de cea mai înaltă instanţă judecătorească din Germania.
În Finlanda, vicepreşedintele poliţiei a declarat că în urma atacurilor forţele de ordine au intensificat monitorizarea internetului, în timp ce în Estonia un secretar de stat pentru siguranţa naţională a cerut posibilitatea identificării mai rapide a adreselor IP – o serie unică de numere cu ajutorul căreia poate fi identificat fiecare utilizator al internetului.
Însă mulţi activişti pentru drepturile omului sunt îngrijoraţi că politicienii ar putea folosi atacurile din Norvegia pentru a îngrădi libertăţile existente pe internet. Joe McNamee, de la ONG-ul European Digital Rights, a declarat pentru Deutsche Welle că „adeseori, aceste măsuri ar fi fost irelevante şi nu ar fi putut împiedica tragediile în urma cărora sunt propuse – însă nu contează, politicienii vor să umple un «vacuum de confidenţă» cu ceva, orice, până şi ceva nefolositor sau chiar contraproductiv”.
Instigă Jeremy Clarkson la terorism?
Dacă s-ar putea spune că abordarea subiectului de către politicieni este, în multe cazuri, alimentată de o dorinţă populistă, nu se poate spune că subiectul în sine nu merită atenţie; Breivik a fost inspirat (şi influenţat) de o pleiadă de bloggeri şi jurnalişti cunoscuţi drept critici la adresa islamului – mulţi dintre aceştia făcând însă parte din mainstream. Printre alţii, el îl citează pe jurnalistul şi scriitorul american Mark Steyn, ale cărui articole apar în ziare respectabile, sau pe Jeremy Clarkson, celebrul prezentator al emisiunii Top Gear şi editorialist la prestigiosul cotidian britanic The Times. De asemenea, internetul pare să fi avut un rol important în viaţa lui Breivik – majoritatea informaţiilor conţinute de tratatul său de 1.500 de pagini provin din mediul online: articole, statistici, până şi instrucţiunile de construire a bombei care a ucis şapte oameni la Oslo.
Însă pentru Breivik internetul este mai mult decât un agregator de informaţii şi idei; ucigaşul a înţeles poate mai bine decât alte organizaţii teroriste puterea internetului de a îşi disemina manifestul – care, de altfel, a şi fost conceput ca atare. Breivik explică pe două pagini de ce a ales formatul Word pentru publicare şi oferă cititorilor sfaturi cum să descarce programul necesar pentru a îl citi şi cum să îl convertească în alt format, dacă doresc. De asemenea, Breivik şi-a însoţit manifestul de o înregistrare video postată pe Youtube – un fel de spot promoţional pentru carte. Dacă organizaţiile teroriste musulmane folosesc uneori internetul pentru a se lăuda cu realitatea creată de ele, postând înregistrări ale unor execuţii sau atentate sinucigaşe, Breivik a ales calea contrară – folosind realitatea (adică acţiunile sale teroriste) ca reclamă la manifestul său.
Desigur că şi în cazul isla-miştilor atacurile sunt un mod de a atrage atenţia asupra ideologiei – însă Breivik a încercat să perfecţioneze propaganda acestora, manifestul său adresându-se deliberat unei generaţii pentru care internetul nu mai are secrete şi care îl foloseşte atât pentru a acumula informaţii, cât şi drept extindere a vieţii sociale (de menţionat că Breivik adunase pe cele două profiluri ale sale peste 7.000 de prieteni, oameni pe care îi considera apropiaţi din punct de vedere ideologic). Breivik a gândit manifestul în cele mai mici detalii – neuitând să adauge mai multe poze ale sale la sfârşit, oferind astfel media materialul cu care să îşi ilustreze articolele.
Hackeri împotriva lui Breivik
Organizaţia de hackeri Anonymous, cunoscută în principal pentru atacuri asupra unor site-uri guvernamentale sau ale unor mari companii, şi-a propus să elimine manifestul lui Breivik din internet – însă nu prin cenzură, ci prin ridiculizare.
Astfel, într-un apel adresat tuturor celor interesaţi, Anonymous cer internauţilor să descarce manifestul, să manipuleze textul şi pozele şi apoi să urce documentul înapoi pe internet – sub acelaşi nume şi pe cât mai multe siteuri, astfel încât originalul lui Breivik să se scufunde într-o mare de copii false, devenind din ce în ce mai greu de găsit.
Scopul definit de Anonymous este ca „Anders să devină un personaj ridicol, pe care să nu îl mai ia nimeni în serios”. Rămâne de văzut în ce măsură acţiunea lor va avea succes – şi dacă, aşadar, mulţimea de anonimi din care este format internetul va fi în stare să ducă la bun sfârşit această operaţiune de autopurificare.
