Federaţia Rusă pregăteşte o schimbare majoră a politicii sale externe, care vizează oficializarea şi instituţionalizarea relaţiilor ameliorate cu statele occidentale.
Noua doctrină a politicii externe, care a fost deja aprobată de preşedintele Dmitri Medvedev, face apel ca, înainte de orice, politica externă să ţină cont de interesele economice ale ţării, care necesită modernizare de urgenţă şi investiţii străine pentru a putea face faţă crizei economice.
România figurează ca subcapitol separat în lista obiectivelor de interes pentru Federaţia Rusă. Moscova îşi propune să contribuie la consolidarea investiţiilor ruse în sectoarele strategice ale economiei româneşti, în primul rând în domeniile petrolier şi energetic, dar şi în cel metalurgic, inclusiv prin participarea la privatizarea întreprinderilor de stat care mai există în România. „Programul privind utilizarea eficientă şi sistematică a politicii externe în vederea dezvoltării pe termen lung a Rusiei”, cum este intitulat, preconizează consolidarea relaţiilor cu UE şi SUA. „Criza a arătat că Rusia nu se poate dezvolta singură, că trebuie să te sprijini pe cineva”, a declarat o sursă din cadrul diplomaţiei ruse, citată de Newsweek.
Faptul că Rusia a fost dur afectată de criza economică mondială anul trecut a devenit o temă recurentă în discursul preşedintelui rus, care, deşi destul de temperat, a criticat guvernul condus de Vladimir Putin pentru situaţia economico-socială. În introducerea proiectului, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, vorbeşte de crearea unor „alianţe de modernizare” cu SUA şi UE şi despre necesitatea utilizării „potenţialului tehnologic american”. În relaţia cu SUA, scopul proiectului vizează eliminarea „restricţiilor, care se află în continuare în vigoare în SUA, asupra transferurilor de tehnologii către Rusia”.
Cu numai o zi înainte, la Washington, preşedintele Barack Obama a trimis spre ratificare Congresului acordul de cooperare nucleară civilă semnat în mai 2008 şi abandonat după conflictul ruso-georgian din vara aceluiaşi an. Acordul textual permite „transferul de tehnologie, material, echipament (inclusiv reactoare) şi componente pentru cercetarea nucleară şi producţia de electricitate”.
În relaţia cu România, Moscova îşi propune să contribuie la consolidarea investiţiilor ruse în sectoarele energetic şi metalurgic.