Cel mai mare risc se regăseşte în Kenya, Suedia este cea mai ferită ţară, iar România este la mijlocul clasamentului, pe 37. Ţara noastră este cea mai instabilă membră a Uniunii Europene fiind cea mai sus clasată dintre cele 27 de ţări, potrivit topului citat. Rusia şi Arabia Saudită sunt sub noi.
În afară de Kenya, între primele 10 cele mai vulnerabile ţări sunt Pakistan, Camerun, Nigeria, Indonesia, Maroc Iordan şi Azerbaidjan. La capătul opus al clasamentului sunt Suedia, Austria, Canada, Danemarca şi Germania.
Alen Mattich, de la Wall Street Journal (WSJ), a folosit pentru clasament un index bazat pe trei criterii considerate egale: nedreptatea socială, predilecţia către revoltă şi, trăgaciul (motivul revoltelor), procentul din buget pe care o familie îl cheltuie cu alimentele.
Primul criteriu, al nedreptăţii sociale, se bazează pe datele oferite de Indexul Percepţiei de Corupţie, realizat de Transparency International, Indexul Dezvoltării Umane realizat de Programul de Dezvoltare al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi indexul GINI, care măsoară dispersia bogăţiei în societate. Cu cât acest ultim index este mai mare, cu atât diferenţa între săraci şi bogaţi este mai mare. Multe dintre datele folosite sunt însă vechi (peste cinci ani).
Pentru a determina predilecţia către revoltă, jurnalistul a folosit alţi trei indicatori: unul bazat pe vârsta medie a populaţiei, altul pe rata de şomaj a ţării, iar cel din urmă Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Mattich presupune în analiza sa că cei tineri şi neangajaţi sunt mai predispuşi către rebeliune decât cei mai vârstnici, aflaţi în câmpul muncii. Totodată, societăţile mai sărace, în care locuitorii nu au multe de pierdut, pot fi sânul unor mişcări civile. Rolul tinerilor a fost evident în recentele revoluţii din Egipt, Tunisia şi Libia, notează jurnalistul.
Mobilul, trăgaciul revoltelor, cel de-al treilea criteriu ales de autor, este bazat pe calculele făcute de Administraţia pentru Alimente şi Mediamente americană, în 2008, pentru 85 de ţări. Premisa autorului este că foamea are antecedente istorice în izbucnirea revoltelor. Inflaţia preţurilor la alimente a fost un factor semnificativ în valul recent de crize, spune Alen Mattich. Ţările care nu se află pe lista Administraţiei menţionate nu au fost incluse în topul WSJ.
Totuşi, realizatorul clasamentului spune că acesta nu are valoare ştiinţifică, deoarece nu ia în considerare mulţi factori economici şi de dezvoltare ale ţărilor incluse. Conflictele inter-tribale, telefonia mobilă, expunerea la valute străine prin turism, televiziunea şi capacitatea de călătorie a cetăţenilor nu sunt luate în calcul, spune Mattich.
Clasamentul integral al riscului de revoltă
Loc / Ţară / Index
1. Kenya 100.0
2. Camerun 94.5
3. Pakistan 90.8
4. Nigeria 88.9
5. Indonesia 80.3
6. Filipine 80.1
7. Guatemala 79.2
8. Maroc 78.7
9. Iordan 78.6
10. Azerbaidjan 78.6
11. Vietnam 77.9
12. Algeria 77.4
13. Libia 76.9
14. India 76.6
15. Uzbekistan 76.4
16. Egipt 75.3
17. Bolivia 74.7
18. Georgia 73.4
19. Turkmenistan 71.3
20. Republica Dominicană 69.6
21. Tunisia 69.1
22. Ucraina 68.2
23. Bosnia-Herţegovina 67.3
24. Columbia 67.1
25. Africa de Sud 67.0
26. Peru 66.2
27. Iran 65.7
28. Venezuela 65.5
29. Belarus 65.1
30. China 64.3
31. Kazakhstan 64.0
32. Macedonia 63.8
33. Brazilia 62.0
34. Ecuador 60.4
35. Mexic 59.4
36. Turcia 59.1
37. România 59.0
38. Costa Rica 58.8
39. Arabia Saudită 58.4
40. Rusia 58.0
41. Tailanda 56.2
42. Argentina 54.6
43. Chile 54.1
44. Croaţia 50.5
45. Malaesia 49.2
46. Lituania 49.0
47. Taiwan 48.7
48. Bahrain 47.9
49. Letonia 47.6
50. Uruguay 47.2
51. Kuweit 46.7
52. Israel 46.1
53. Polonia 45.8
54. Bulgaria 44.0
55. Slovacia 42.5
56. Ungaria 40.5
57. Portugalia 40.3
58. Estonia 39.5
59. Qatar 38.8
60. Grecia 38.8
61. Emiratele Arabe Unite 38.6
62. Cehia 38.4
63. Spania 38.0
64. Coreea de Sud 37.5
65. Italia 36.2
66. Slovenia 35.1
67. Hong Kong 34.8
68. Franţa 34.5
69. Noua Zeelandă 33.2
70. Statele Unite 32.3
71. Japonia 32.2
72. Belgia 31.7
73. Irlanda 31.2
74. Marea Britanie 30.3
75. Singapore 29.9
76. Australia 29.2
77. Finlanda 28.9
78. Olanda 28.7
79. Norvegia 28.5
80. Elveţia 28.2
81. Germania 28.2
82. Danemarca 27.8
83. Canada 27.5
84. Austria 27.2
85. Suedia 26.7