Ne îndreptăm spre o vârstă de aur a gazului de şist? Problema este deschisă şi discuţiile pro şi contra sunt furtunoase la nivel mondial, în timp ce boom-ul hidrocarburilor neconvenţionale în America de Nord bulversează datele energetice planetare şi slăbeşte dominaţia producătorilor tradiţionali, cei din Orientul Mijlociu şi Rusia.
Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) prevede că până în 2035 gazul neconvenţional – de şist în majoritate – va furniza aproape 30% din producţia gazieră mondială, faţă de 14% cât este astăzi. Totuşi, deşi multe ţări au trecut la prospecţiuni şi evaluări ale propriilor rezerve, doar Statele Unite sunt în prezent implicate în exploatarea pe scară largă a acestei resurse promiţătoare, dar foarte ponegrită. Chiar dacă s-ar putea accede la gazul de şist, „Graalul” independenţei energetice, creând în acelaşi timp mii de locuri de muncă, această resursă este vehement criticată din cauza consecinţelor nefaste pentru mediu. Printre numeroasele studii elaborate pe acest subiect, un raport al Comisiei Europene evoca în vară o poluare ecologică superioară celei produse de gazul convenţional şi sublinia riscurile contaminării solurilor şi apelor subterane legate de exploatarea gazului de şist, care necesită utilizarea de mii de produse chimice şi imense cantităţi de apă.
Divergenţe
Pentru unii, gazele de şist deschid perspective economice imense, pentru alţii, exploatarea lor reprezintă afectarea considerabilă a mediului. Principalul argument invocat de cei care sunt împotrivă este impactul potenţial asupra mediului din cauza modului de extracţie – fracturarea hidraulică. Această tehnologie, singura care permite în prezent extragerea petrolului şi gazului de şist, a devenit obiectul tuturor temerilor. Cei ce susţin exploatarea gazelor de şist evocă faptul că sectorul hidrocarburilor neconvenţionale este un mare generator de locuri de muncă. IHS Global Insight, organism specializat în predicţii economice, arată că dezvoltarea exploatării gazelor de şist în SUA a contribuit la crearea în 2010 a peste 600.000 locuri de muncă directe, indirecte şi induse. Alt argument este o mai mare independenţă energetică.
Previziuni
Experţii AIE arată că între 2017 şi 2020 Statele Unite vor deveni primul producător mondial de petrol, depăşind Arabia Saudită. Pentru gaz, evoluţia va fi mai rapidă şi vor devansa Rusia încă din 2015. Potrivit unui raport anual al World Energy Outlook, prezentat în noiembie, SUA vor fi capabile în 2030 să asigure consumul intern de carburanţi şi să devină un exportator net de petrol, „redesenând harta” energetică mondială. Lansată în urmă cu decenii, exploatarea gazelor de şist a explodat în SUA în mijlocul anilor 2000, ţara situându-se pe locul doi cu cele mai mari resurse ale planetei – 25.000 miliarde metri cubi tehnic exploatabili.
Din Dakota de Nord până în Texas, din California până în Pennsylvania, ţara s-a acoperit de foraje, gazele de şist urmând ca în zece ani să pună capăt în primul rând importurilor americane de petrol din Orientul Mijlociu. Una din marile întrebări este dacă China va putea exploata propriile rezerve de gaz de şist, caz în care Beijingul se va putea alătura marilor producători, modificând datele geostrategice.
Spre deosebire de vecinul american, în Canada exploatarea de şist este embrionară. Nu există reglementări federale, dar această exploatare este respinsă de populaţie. Mexicul deţine locul patru al celor mai vaste resurse mondiale, după China, SUA şi Argentina. Până acum neexploatat din motive economice, acest gaz interesează guvernul, care vrea relansarea producţiei de hidrocarburi.
În Europa nu există nici o politică generală privind gazul de şist, iar Parlamentul European refuză să îl interzică. Franţa deţine cele mai importante rezerve de pe continent, însă în iulie 2011 a votat o lege care interzice principala tehnică de exploatare, fracturarea hidraulică. În Polonia, urmare a estimărilor optimiste ale EIA, au fost efectuate peste 30 de foraje, dar rezervele au fost reevaluate negativ, gigantul ExxonMobil anunţând retragerea. Ungaria, România şi Bulgaria deţin împreună tot atâtea zăcăminte ca Polonia (540 miliarde de metri cubi). În Germania, guvernul a suspendat cercetările în aşteptarea concluziilor unui grup de lucru.
